Gheorghe Pancreatiu Iuliu Gheorghiu
Ambasador
  
       
    
Originile miscarii masonice se pierd în negura mileniilor. Dupa unele informatii, locul în care au aparut primele activitati specifice este Egiptul antic, deci cu aprox. 4-5000 ani în urma.
Pentru România, izvoarele plaseaza în secolele XV-XVII primele activitati care pot fi integrate în specificul masoneriei. Aceste informatii se refera la domnitorii pamânteni si alte personalitati afiliate la loji masonice franceze, italiene, germane si altele. Despre o structura organizata, cu loji proprii, putem vorbi abia în sec. al XIX-lea, când activitatile masonice s-au dezvoltat tot mai mult atingând apogeul în primele decenii ale secolului al XX-lea.
În anul 1940, în România, au fost interzise activitatile legale.
În intervalul 1945-1947, se înregistreaza o reactivare; în 1948, activitatile masonice au fost din nou interzise. Interdictia a durat pâna în 1990. În aceasta perioada de interzicere, activitatile masoneriei române au fost transferate în Franta, iar masonii ramasi în tara, foarte putini ca numar, au activat în afara legii. Deci am putea spune, ca lumina nu a fost stinsa definitiv pe teritoriul României, ea pâlpâind în închisori sau în temple ascunse. Meritul este al unor persoane care, asumându-si toate riscurile, nu au cedat, cum au fost: Nicolae Filip, Dan Amedeo Lazarescu, Alexandru Paleologu, Constantin Bellu, Mihai Sadoveanu, Victor Eftimiu, N.D – Cocea, Horia Hulubei.
Pentru ca întâmplarea m-a atasat în mijlocul evenimentelor, doresc sa las pentru istorie, marturii privind primele contacte si demersuri legale întreprinse pentru reactivarea masoneriei în România, dupa prabusirea regimului de guvernare comunista.
In luna iunie 1990, ma aflam în misiune diplomatica la Ambasada României din Italia în calitate de însarcinat cu afaceri.
În aceasta calitate am fost contactat, prin intermediul generalului Mario Jovene, de catre fostul Mare Suveran al lojilor masonice italiene, Elvio Schubba.
Acesta a propus, din partea miscarii masonice mondiale, al carui centru este în SUA, ca autoritatile române sa fie de acord ca masoneria sa-si reia în mod legal activitatea în România.  
Am dorit sa ma lamuresc mai bine asupra intentiilor emisarului italian Schubba si i-am adresat întrebarea, de ce nu se actioneaza prin Paris unde se coagulase cea mai intensa activitate a masonilor români din strainatate. Raspunsul primit a fost ca, în rândul masonilor români din Franta sunt disensiuni mari si, ca atare, s-a hotarât de catre Supremul Consiliu din SUA, sa se actioneze prin Roma.
Totodata, fostul Mare Suveran Elvio Schubba mi-a aratat depline puteri în scris semnate de Fred Kfeinknecht, Suveranul Mare Comandor al Supremului Consiliu (Mama a Lumii) din Washington.
Am transmis autoritatilor române propunerile facute.
Dupa primirea acceptului de la Bucuresti, transmis prin Ministerul Afacerilor Externe, Elvio Schubba a sosit în România unde a fost primit, în ziua de 12 septembrie 1990, în audienta, în urmatoarea ordine, de: Adrian Nastase, ministrul afacerilor Externe, generalul Victor Atanasie Stanculescu, ministrul Apararii Nationale, Petre Roman, Prim – ministru. Au urmat o serie de alte contacte si întâlniri pe canalul Roma-Bucuresti.
În noiembrie 1990 are loc vizita oficiala în Italia a ministrului de Externe Adrian Nastase; prilej cu care demnitarul român i-a înmânat Marelui Suveran în functie Giuliano Di Bernardo invitatia de a vizita România. Vizita a avut loc în decembrie 1990.
În acea vreme, violonistul Costel Iancu (component al Orchestrei simfonice din orasul Aquilla-ltalia), colaborator al Marelui Suveran Di Bemardo, s-a prezentat ca fiind omul de legatura din partea masoneriei italiene cu reprezentantii României substituindu-se primului emisar, Eivio Schubba, pe care îl denigra. Dupa opinia unora, Costel Iancu a beneficiat de o avansare rapida în masonerie obtinând gradul 33. Pretentia lui Iancu Costel de a se socoti primul om de legatura pentru reactivarea masoneriei din România este falsa, cu totul incorecta.
În perioada 31 ianuarie – 3 februarie 1991 a avut loc prima vizita oficiala în Italia si la Vatican a presedintelui României, Ion Iliescu. Cu acest prilej, Giuliano Di Bemardo a oferit un dineu în onoarea presedintelui României si a principalilor demnitari care îl însoteau în vizita.
În perioada ce a urmat, pe linie masonica, legaturile s-au amplificat si, cu sprijinul masoneriei italiene, s-a constituit în România prima loja masonica post-comunista al carui Mare Maestru a fost instalat Adrian Dohotaru, la vremea respectiva secretar de stat în Ministerul de Externe.
Am tinut sa aduc aceste precizari despre începuturile si demersurile care au condus la intrarea din nou în legalitate a activitatilor masoneriei în România pentru cunoasterea acestor momente istorice. Ar fi pacat ca unele persoane veleitare sa-si aroge merite ce nu li se cuvin. Una dintre aceste persoane este muzicantul Costel Iancu, care ignorând cele întreprinse de regretatul Elvio Schubba, se erijeaza în initiatorul contactelor post-decembriste între masonerie si autoritatile române.
În sustinerea acestor informatii despre reactivarea masoneriei în România dupa decembrie 1989, doresc sa precizez ca ele sunt retinute întocmai în Arhivele Ministerului Afacerilor Externe – documente simple si clasificate, fond Italia 1990-1991 – unde pot fi gasite, de asemenea, alte documente mult mai ample si mai detaliate.
 

 

Templul Ideal al Umanitatii…     

“Si templu, n-am vazut in Cetate
Caci Templu este insusi
Domnul Dumnezeu Atotstiitorul si Mielul”

Templul ideal este un templu la care toti tindem sa ajungem, acolo unde toti dorim sa aducem din dorul sufletului nostru adorarea si dragostea noastra in unitate de cuget si simtiri, caci “cât de bine si cât de frumos este a locui fratii impreuna”, adica a se uni gând lânga gând, inima lâng inima, in pace, in armonie, in iubire.
Da, in iubire, caci idealul este iubirea, cu ajutorul careia ajungi lânga Cel ce este Iubire, adica la Dumnezeu.
“Mai lânga tronul Tau doreste sufletul meu”, este dorul fiecaruia dintre noi sa ajunga lânga linistea suava, la izvorul cel pururea curgator, sa se adape cu harul divin acele energii ne create ce ne dau puterea de a iubi, de a stapâni cu iubire si pentru iubire. Da, caci aceasta este porunca iubirii “sa ne iubim unii pe altii” adica sa ne respectam, sa ne ajutam, sa ne ridicam unii pe altii din caderile noastre.
Porunca noua n-i s-a dat celor de azi, sa ne iubim, asa cum El Marele Creator ne-a iubit si si-a dat Fiul Sau pentru noi. (Ioan XV-12) Dar iata ca azi, se pare ca uitam aceste porunci sacre, se pare ca darâmam in loc sa construim.
|n lume fiecare vrea sa aiba cât mai mult, lasând la o parte onoarea, construind ziduri false ce au la baza minciuna, teama si nu curajul asa cum El ne-a poruncit zicând “indrazniti”.
Putem astazi sa vorbim de egalitate, de fraternitate, fara iubire? NU. Caci templu ideal are la baza iubirea, ce este piatra vital, aceea, din capatul triunghiului ce este Hristos.
Uneori auzim pe alocuri glasuri ce sunt masca unui fals ideal, nu fac altceva decât sa dezbine prin cuvinte mestesugite ce lovesc ca berbecii in zidul maiestuos al Templului iubirii. Si aceste dezbinari nu aduc nimic bun, decât gâlceava, ura dorul dupa averi nemeritate uitând sa fim buni, uitând ca falsele averi si falsa putere au la baza lacrimile si suspinele durerii.
Si totusi exista falsa cutezanta, dar nu chiar lipsa de decenta ce face sa se afirme ca aceste lucruri se fac in numele onori si al divinitatii – fals!
Acolo unde este iubirea se construieste in pace si osteneala sfânta, in tacere altarul Templului ideal, ce va fi Tronul Marelui Dumnezeu. (I Tesaloniceni V-9)
Tot lucrul bun si dainuitor peste vremuri, s-a facut cu osteneala si durere transformând aceasta intr-o bucurie comuna a celor ce au zidit. 
Un mare tribun vorbea odinioara ca tara s-a cladit cu mari osteneli, osteneli transformate in bucurii depline, care se vad in mostenirea lasata urmasilor.
Templu ideal este tara si poporul ce-l slujim, pe care-l iubim, condus prin triumviratul “un Domn, o credinta, un botez”.
Templul bazat pe un trunvirat va dainui peste vremi si suntem siguri de aceasta dainuire a lui. Le lasam urmasilor porunca de a veghea ca viata sa fie egala pentru toti, fraterna pentru toti si libera pentru toti.
Ce frumos ar fi ca junii de azi ai sfintei Românii sa simta acest ideal al umanitatii, iubirea, fratia si dreptatea, ca un cuvânt, ca o porunca pentru propasiunea umanitatii, iubirea, fratia dreptatea, ca o porunca pentru propasirea Natiei noastre.
Ce bine ar fi “ca toti sa fie una”, in incinta Marelui Templu al Dumnezeului cel viu, nu cu lupte pentru putere, lupte ce duc la scindare si nu la unitate ce trebuie s-o pastram, nu cu lupte pentru putere, lupte ce duc la scindare si nu la unitatea ce trebuie s-o pastram, nu cu lupte cu ura cu dor viclean de ridicare care nu aduc decât neascultare si nesupunere.
Pe Pamântul acesta al Templului ideal trebuie sa facem viata noastra plina de rabdare cu onoarea demnitatii noastre umane asa cum cer vremurile de azi. Sa pastram acest templu ideal trebuie sa facem viata noastra plina de rabdare cu onoarea demnitatii noastre umane asa cum cer vremurile de azi.
Sa pasim in acest Templu ideal, Templu al onoarei si demnitatii umane si sa aducem jertfa lui Dumnezeu faptelor onori, faptele de respect si cu respect pentru ce am primit si n-i s-a dat sa aducem generatiilor urmatoare.