Nicolae Bălcescu – un destin marcat de uitare.

postat 27 oct. 2014, 15:39 de Loja Athenaeum   [ actualizat la 27 oct. 2014, 15:39 ]


Revoluţia de la 1821 a strigat dreptate şi a vrut ca tot românul să fie liber si egal, ca statul să se facă românesc. Ea fu o revoluţie democratică. Revoluţia de la 1848 a vrut ca românul sa fie nu numai liber, dar şi proprietar, fără care libertatea e mincinoasă. Pentru aceea adaugă la deviza sa cuvântul frătiei, această condiţie de căpetenie a progresului social.»
N. Bălcescu

Nicolae Bălcescu, pictură de Gheorghe Tattarescu

Nicolae Bălcescu – un destin marcat de uitare.
Ion Ghica : „Predilecţiunea lui Bălcescu era mai cu deosebire pentru studiile istorice. Scria lesne, stilul său era limpede, strâns, nervos şi elegant”.
Jules Michelet  :  „Un erudit de primul rang şi totodată o minte practică foarte dreaptă şi foarte luminoasă, el ar fi fost marele istoric al ţării sale şi fără nici o îndoială unul din conducătorii cei mai înţelepţi.”
Luna aceasta (n.r. iunie) s-au împlinit 190 de ani de la naşterea fratelui Nicolae Bălcescu. Scriitor, istoric şi revoluţionar român, personalitate de marcă a României secolului XIX fratele Nicolae Bălcescu s-a nascut la 29 iunie 1819 la Bucureşti într-o familie de boieri mărunţi, alegand sa preia numele de familie al mamei sale originară din Bălceşti, Vâlcea în detrimentul celui al tatalui său, Petrescu. In 1832 devine elev al Colegiului Sf. Sava, avându-l coleg pe fratele Ion Ghica şi profesori pe fratele Ion Heliade Radulescu si pe Florin Aaron. La vârsta de 19 ani  alege sa intre in armată fiind încadrat ca iuncher (cadet). În 1840, participând la mişcarea complotistă Filipescu ce urmărea împroprietărirea clăcaşilor, este închis la mânastirea Mărgineni. Este eliberat în data de 21 februarie 1843 la plecarea domnitorului Ghica şi venirea lui Bibescu, după doi ani de detenţie grea care si-a pus amprenta pe sănătatea sa. După eliberare, împreună cu Ion Ghica, C. A. Rosetti  şi Christian Tell, înfiinţeaza organizaţia Fraţia şi călătoreşte prin toate teritoriile locuite de români: Ţara Românească, Moldova, Transilvania, Bucovina, precum şi prin Franţa şi Italia dedicându-se marii sale pasiuni : studiile istorice. Este editor alături de August Treboniu Laurian, la o revistă istorică numită Magazin istoric pentru Dacia, care a apărut începând cu 1844.
În Franţa fratele Bălcescu se implică activ in Revoluţia din februarie 1948 luptând pe baricadele pariziene. Însufleţit si inspirat de revolutia franceza el se întoarce la Bucureşti unde se implică în revoluţia paşoptista română fiind timp de 2 zile ministru de externe şi secretar de stat în guvernul provizoriu  instaurat de către revoluţionari şi recunoscut de către domnitorul Gheorghe Bibescu la 11 iunie 1848 la presiunea acestora.
Inabusirea Revolutiei de către Imperiul Otoman duce la arestarea lui Bălcescu care reuseste sa evadeze si sa fuga in Transilvania. Anul 1949 îl găseste la Pesta unde încearcă să negocieze cu revolutionarii unguri un acord româno-maghiar, dar după ce acesta este semnat, revolutia maghiara este răsturnata.
Se exilează in Franta unde unde încearcă să coaguleze forţele revoluţionare europene aflate în exil, pentru întemeierea unei confederaţii europene. In acelaşi an,1949, impreuna cu Stefan Golescu si cu Ion Brătianu, Nicolae Bălcescu face parte din comitetul periodicului „La Tribune des Peuples”, editat de scriitorul polonez Adam Mickiewicz.
In anul 1950 la Paris, sub conducerea lui Bălcescu şi a mai multor exilaţi, apare România viitoare, într-un singur număr in care au fost publicate câteva opere importante ale literaturii române Cântarea României, de Alecu Russo (versiune franceză), Mersul revoluţiei în istoria românilor, de Nicolae Bălcescu şi La o pasere trecătoare, de D. Bolintineanu. In anul imediat următor, sub îndrumarea fratelui Bălcescu se înfiintează tot la Paris Junimea română, societate politică şi culturală a tinerilor printre membrii căreia se numără şi Al. I. Odobescu.
Măcinat de boala, N. Bălcescu încearcă sa revină in Ţara Româneasca in primăvara anului 1852 pentru a-şi vedea pentru ultima oara mama. Împiedicat de autorităţi sa intre in ţara, el reuseste totusi sa traverseze Dunărea la 8 septembrie. Pentru câteva ore a simtit sub tălpi pământul patriei sale si la pichetul din Turnu Măgurele si-a revăzut mama. Neprimit in Muntenia el este fortat sa îşi reia exilul  si, trecând prin Constantinopol, se stabileste in Italia la Palermo. Aici, intr-o camera a hotelului Alla Trinacria, departe de tara, uitat de toti, îşi va da ultima suflare in a douăzecea zi a lunii noiembrie din anul 1852 la vârsta de 33 de ani. Însotit pe ultimul drum doar de cei care ii purtau trupul N. Bălcescu  a fost înmormântat în cimitirul săracilor, într-o groapa individuala. Ulterior, rămăşiţele sale au fost mutate într-un osuar de onoare al capucinilor, loc ce a fost sigilat în urma unei epidemii de holeră, trupul sau nemaifiind scos la lumină pentru a se întoarce in ţară.

 

Bustul lui Nicolae Bălcescu, la Palermo, în Sicilia, Italia

Ideologia comunistă românească, sprijinindu-se pe unele lucrări ale lui Karl Marx, îl considera pe Nicolae Bălcescu drept un înaintaş al acesteia. Poate ca acesta este motivul pentru care după 1989 persoana lui Nicolae Bălcescu a căzut intr-un con de umbra beneficiind, asemeni altor valori românesti promovate de către regimul comunist precum Mihail Sadoveanu care datorita înclinărilor sale politice este astăzi la fel de ignorat atât de manualele scolare cat si de comemorările societăţii civile sau ale statului, daca nu de blamul măcar de indiferenţa generatiilor actuale.
Astfel, scriitorul, istoricul şi revoluţionarul român, fratele Nicolae Bălcescu a ajuns să fie astăzi  in pericolul de a reveni la acelasi statut pe care l-a avut şi în ultima sa clipa de viata : exilat .. în uitare.


Nicolae Bălcescu – un destin marcat de uitare.





Nicolae Balcescu (Bucuresti, 1819 – 1852), istoric, scriitor si om politic, ministru, Secretar al statului ( Ministru de Externe ), in primul Guvern Provizoriu de la 1848, apoi Secretar al Guvernului Provizoriu, mediator pe langa Guvernul maghiar de la Pesta in dorinta formarii unui front comun revolutionar romano-maghiar; militeaza alaturi de Giuseppe Mazzini si ceilalti membri ai Comitetului Central Democratic European de la Londra pentru revolutia viitoare. Moarea in exil la Palermo ( Italia ).
- 1847 : venerabilul unei loji din Bucuresti ( probabil Dreptate – Fratie ).

Tabloul cu portretul lui Giuseppe Garibaldi, turnat in alama şi catifea grena paspartu – Colecţia Fr. Viorel Danacu.

Chipul lui Giuseppe Garibaldi cu toca pe cap, cravata la gat, încadrate de Compas şi Echer, aşezate la gradul de Companion si cu crengute de acacia.
Este din 1883, cind Fratii din << Triunghiul >> din Bucureşti, au realizat-o in amintirea sa, la un an după moartea generalului Giuseppe Garibaldi,  in 02.07.1882.
Un promotor al iedei Statelor Unite al Europei cu Giuseppe Mazzini, Nicoale Bălcescu ş.a.
Personalitate politica de seama a Italiei, a luptat pentru independenţă şi unitate naţională.
A fost iniţiat in 1883 în Carleonerie la Toganrog apoi in 18.08.1944 la Montevideo – in masonerie R.L. Lăcaşul Virtuţii – unde primeşte lumina, apoi ajunge Mare Maestru al Marelui Orient din Palermo, Marele Maestru al Ritului de Memphis Italian .

Biografie :

-          1883 : initiat in carbonerie la Tagangog. Face parte din Govine Italia ( Tanara Italie );
-          18.08.1844, initiat in masonerie la Montevideo intr-o loja iregulara, L’asile de la Vertu ( Lacasul virtutii );
-          1845, se regularizeaza in Loja Les Amis de la Patrie ( Prietenii Patriei ), din Obedienta Marelui Orient al Frantei;
-          11.04.1862 primeste ritual gradele 4-33, si devine Mare Maestru al Marelui Orient din Palermo.
-          21/23.05.1864, la cea de a 3-a Constituanta a fost ales Mare Maestru al Masoneriei italiene;
-          1881, Mare Maestru al Ritului Memphis  ( foarte raspandit in Italia );
-          Aprilie 1883 gr 33-97, membru de onoare in Suveranul Sanctuar din Romania; numele sau a fost atribuit unui capitul din Dorohoi ( Romania)
-          Martie 1888, are loc  la „ Bruxelles o conferinta internationala a francmasonilor scotieni  de gr. 18, reprezentantii lojii de Memphis din Marea Britanie, S.U.A., Italia si Romania, care au semnat in toamna anului 1881, un tratat prin care formau propria Confederatie, al carui Mare Maestru  a fost ales Garibaldi ”.


Vlad L.         R.L. Europa
Or. Bucureşti    A.L. 6009