Planse de Arhitectura










Planse de Arhitectura





Pentru  informatii,  carti documente, arhive studiu, contactati Centrul Regional de Studii Francmasonice Paris-Bucuresti. Presedinte dr. VIOREL DANACU 33° Contact: cuvant_masonic@yahoo.com



Planse de Arhitectura



RITUL SCOTIAN ANTIC SI ACCEPTAT


În anii 1751-1752 masonul francez Etienne Morin, a creat la Fort-Royal, în Scoția, o lojă scoțiană. Morin, considerat de mulți masoni drept „Patriarhul Ritului Scoțian”, este cel care a avut Patenta în anul 1761. Patenta atestă apartenența lui Etienne Morin la ordinul masonic, faptul că fusese inițiat în grade ale ritului scoțian și că acesta dorește, ca odată ajuns pe continentul american, să poată lucra pentru dezvoltarea ordinului masonic.
Premergător Ritului Scoțian este Ritul Împăraților Orientului și Occidentului, fondat în 1758. Între anii 1761 și 1767, acest rit ajunge peste ocean. În 1801, la Charleston, Carolina de Sud, doi masoni americani, John Mitchell și Frederick Dalcho anunță descoperirea unei Constituții din 1786, elaborată la Berlin sub Frederick cel Mare și organizează primul Suprem Consiliu al Ritului. Un an mai tîrziu, tot la Charleston, s-a creat Supremul Consiliu al insulelor franceze ale Americii, avîndu-l drept Suveran Comandor pe contele Grasse-Tilly, care a refăcut unele ritualuri și învățături
Primul rit scoțian practicat pe Bătrânul Continent a fost Ritul Scoțian Filosofic a Lojii Mamă din Marsilia, în jurul anului 1750, de 18 grade. După acesta, a apărut Ritul de Heredom sau de Perfecție, elaborate de Consiliul Împăraților Orientului și Occidentului.
La începutul secolului al XIX-lea, în octombrie 1804, este readoptat în Franța, când este fondat la Paris Supremul Consiliu al Franței, sub conducerea lui Auguste de Grasse-Tilly, primul Suprem Consiliu european.
În același an, apare în Paris o nouă obediență: Marea Lojă Generală Scoțiană. Fondatorii acesteia au fost, în mare parte, emigranți francezi din America, obligați să revină după pierderea coloniei Santo Domingo. Au adus cu ei practici masonice diferite de cele practicate în acea epocă în Franța atât în ceea ce privește gradele simbolice, cât și gradele superioare.
Ritul Antic si Acceptat se sprijina pe universalitatea masoneriei simbolice a primelor trei grade,axate pe initierea in meseria de constructor,pe dezvoltarea traditiei solomoniene,apoi la alte grade pe aprofundarea tradititei, pe cautarea cuvantului pierdut, pe cultivarea virtutilor cavaleresti ,intr-un ansamblu impregnat de traditia iudeo-crestina.Daca in campanionaj ritualul era transmis oral,fara cuvinte scrise,putem deduce ca astazi prin ritualul tiparit a fost devoalat secretul masonic? Cei mai multi comentatori ai fenomenului masonic sunt de parere ca fiind o experienta esentialmente individuala,initierea este traita cu maxima intensitate de cei care vor sa traiasca si sa lucreze in osmoza cu ceilalti membri ai confreriei.
Desi toti autorii de studii consacrate spiritualitatii masonice sunt unanimi in a sublinia dificultatea de a desparti limitele filiatiilor si influentelor venite dinspre diverse traditii spirituale si companionice, aceiasi autori sunt de accord asupra catorva mari corpusuri ideatice care si-au pus amprenta pe constituirea filosofiei gradelor cum ar putea fi omise din acelasi lant de aur masoneria de meserie.Vechile Indatoriri,mitul Templier,alchimia si hermetismul sau rozacruce?
Fericita lor conlucrare va da nastere unei noi vocatii spirituale intr-o cautare perfect structurata,fondata pe un simbolism  précis si complet.
Cu toate ca nici un Suprem Consiliu nu ritualizeaza toate cele treizeci si trei de grade ale Ritului Scotian Antic si Acceptat, exista un ritual cu invatatura esoteric adecvata fiecarui grad. Primele trei grade sunt commune unei largi parti a masoneriei speculative si sunt practicate in lojile simbolice, invatatura lor gravitand in jurul constructiei Templului. Jules Romain spunea ca toate riturile francmasoneriei se rotesc in jurul constructiei. Daca ati inteles aceasta, ati inteles totul “Ritualurile sunt incarcate de un bogat simbolism: al instrumentelor ritual (echer,compas,ciocan, dalta), al referintelor biblice (Evanghelia lui Ioan,Cartea Regilor), al obiectelor (piatra bruta,piatra cubica,steaua inflacarata), al cabinetului de reflectie (sare,mercur,sulf, formula VITRIOL,craniul,clepsidra). Tot ritualurile primelor trei grade sunt cele care consacra cele trei mari lumini ale masoneriei(Cartea Legii Sfinte,echerul,compasul) si cele trei coloane (Intelepciunea,Forta,Frumusetea).
Ritul Scotian Antic si Acceptat exploreaza concepte filosofice precum si de istorie,de etica si de morala.Ne invata sa cautam drumul catre Intelepciune,  ne invata importanta de a fi rabdatori si deci tolerant.De aceea credem ca am putea aduce o schimbare in bine in viata celor din jur. Suntem preocupati de promovarea pe toate planurile a natiunii romane si a integrarii ei in Lantul Universal al Natiunilor. Una din invataturile de capatai ale Ritului Scotian este aceea de a ne construi natiunea. Ritul Scotian este corpul masonic care are rol de liant, pe plan international, intre diferitele Masonerii nationale. Este o upgrade-izare a Ritului de York – atat din punct de vedere ritualistic,cat si territorial. Mai mult chiar, Ritul Scotian este o inglobare a ritualurilor diferitelor societati initiatice – Rozicrucieni Templieri.De aceea este absolut natural si necesar ca orice mason sa treaca prin inalta scoala a Ritului Scotian Antic si Acceptat.
In mod traditional, francmasoneria regular este deschisa doar barbatilor.Aceasta este o regula care coboara adanc in istorie,cand primii francmasoni au provenit din randul constructorilor, fiind evident, barbate.
Prin secolul al XVIII-lea  incep sa apara si loji feminine, neregulate.In mod deosebit, Ritul Scotian Antic si Acceptat prin dimensiunea sa spiritual si calea sa initiatica traditional, prin inlantuirea celor treizeci si trei de grade ale sale, este unul dintre ultimele noastre metereze respectand perfectibilitatea umana. Marele Arhitect al Universului este cheia de bolta a Ritului Scotian Antic si Acceptat.

Ritul Scoțian Antic și Acceptat este instalat oficial în România în 1922 de către o delegație a Francmasoneriei Franceze.  În data de 11 noiembrie 2006 Marele Orient de Rit Scoțian Antic și Acceptat din România s-a constituit regular în urma Conventului ce a avut loc la Cluj-Napoca.
În România, Ritul Scoțian Antic și Acceptat este dominant. Structura sa, conform Supremului Consiliu din Charleston, este următoarea:

Lojă Simbolică (Loji Albastre):
1. Ucenic
2. Calfă
3. Maestru

Loja Perfecțiunii:
4. Maestru al Secretului
5. Maestru Perfect
6. Secretar Intim
7. Magistrat și Jude
8. Intendent al Clădirii
9. Maestru Ales al Celor Nouă
10. Ilustru Ales al Celor Cincisprezece
11. Sublim Cavaler Ales (Prinț Ameth)
12. Mare Maestru Arhitect
13. Cavaler al Arcului Regal al lui Solomon
14. Mare Ales
15. Mason Sublim și Perfect

Capitul Rozacruce:
16. Cavaler al Orientului sau al Spadei
17. Prinț al Ierusalimului
18. Cavaler al Orientului și Occidentului
19. Cavaler Rozacruce

Consiliul Kadoshilor:
20. Mare Pontif
21. Mare Maestru al Tuturor Lojilor Simbolice
22. Patriarh Noahit
23. Prinț al Libanului
24. Șef al Tabernacolului
25. Prinț al Tabernacolului
26. Cavaler al Șarpelui de Bronz
27. Prinț al Îndurării
28. Cavaler Comandant al Templului
29. Cavaler al Soarelui
30. Mare Cavaler Scoțian al Sf.Andrei
31. Cavaler Kadosh

Consistoriul:
31. Mare Inspector Inchizitor Comandor
32. Sublim Prinț al Secretului Regal și Mare Suveran
33. Suveran Mare Inspector General

articol de Savu Rares Petrut




DESPRE CHEMAREA INITIATICA
Iubiti frati,

    Chemarea divină ne face să căutăm, intr-un anume moment al trairii noastre pamantesti, o Cale, un drum , o poteca spirituală. Ne-am nascut acum cateva mii de ani din lumina divina, initiatica, pusa in ADN-ul nostru uman ca si promotor al preceptelor divine dupa care sa tindem toata viata noastra pamanteasca.
Aceasta trecere si experienta este Viaţa omului, o trecere prin timp si spatiu ca si coordinate trasate ale terenului de joaca.
Cateodata am impresia ca imi lipseste ceva, nu sunt complet. La intrebarea : Cine sunt ? Ce scop am si incotro ma indrept ? pusa insistent in constiinta si in sufletul meu mi-am dat seama ca ea este o reflectie a ceea ce au vazut protoparintii umanitatii, Adam si Eva, in gradina Edenului. Lumina initiatica, fata nemateriala a lui Dumnezeu Creatorul tuturor celor vazute si nevazute.
Dezmint teoria empiristilor care spuneau ca omul, atunci cand se naste, este ca o tabula rasa în aşteptarea ideilor ce provin din experienţă. Primul impuls pe care il am este insasi convingerea din sufletul meu ca exista Arhitectul, Demiurgul Suprem, care ne-a creat si ne-a insufletit.
Cea mai mare lupta a omului este insasi intoarcerea catre acea lumina diviva, initiatica, plantata in noi la creatie si perfectionarea continua care ne conduce catre lumea spirituala, nemateriala.
Datorita caderii noastre primordiale si a intunecarii “prosopon-ului” divin implantat de catre Dumnezeu in fiinta noastra am ajuns sclavii nevoilor si instinctelor de supravietuire.
Suntem acum macinati de nevoile existentiale, ne-am trasat o linie orizontala si ne petrecem viata acolo in loc sa cautam progresul initiatic catre o scara verticala, definite de precepte juste si apropiate valorilor umane.
Traim in acest secol 21 doar pentru a auzi, a gusta, a mirosi, a pipai, a vedea si ne este imposibil sa ne indreptam dincolo de ele catre partea spirituala, nemateriala, care este vesnica si ofera satisfactii dincolo de aceste perceptii senzoriale.
Trăim conştient sau nu, visăm, luptăm într-un mod specific atunci când întâlnim un obstacol, ne plângem într-un mod sau altul nefericirile, ne bucurăm de tot ceea ce împlinim sau ne întristăm de tot ceea ce lăsăm neîmplinit. În general, conştient sau nu, prin tot ceea ce face, fiinţa umană caută să-şi afle rostul sau menirea, căutând, de regulă, cunoaşterea în exteriorul manifestat.
Putini sunt cei care incep aceasta cautare din interiorul lor, care este divin prin insasi suflarea primita de la Creatorul sau.
“Să vă dezbrăcaţi de vieţuirea voastră de mai înainte, de omul cel vechi, care se strică prin poftele amăgitoare, Şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre, Şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, cel după Dumnezeu, zidit întru dreptate şi în sfinţenia adevărului” EFESENI 4; cap. 22-24
Întrebările cu care orice fiinţă umană se poate confrunta la un anumit moment dat: cine sunt eu?, pentru ce m-am născut?, pentru ce trăiesc?, de unde vin?, ce se petrece cu mine după moarte?,vor primi răspuns ca urmare a alegerii unei cai spiritual autentice.
Am stat acum cateva luni si citeam despre francmasonerie, rolul ei in societate, preceptele dupa care se ghideaza, misterele si aura conspirativa pusa in jurul ei.
Toate gandurile imi erau amestecate si pline de incertitudine: Oare e bine sa fac pasul acesta? Oare asta e menirea mea? Ce fac acei oameni in spatele acelor usi? Au ei oare un scop bun? Oscilam in ganduri si in decizii asemenea unui profan ce se scalda in nevoile existentiale de la baza piramidei.
Mi-am zis ca e ceva special de vreme ce acea chemare din launtrul meu persista si se manifesta fervent si imi spunea sa bat la usa aceea mare – Usa Templului Luminii – accesul catre calea initiatica.
Chemarea este un proces de durata, ce poate avea si o viata de om, avand implicatiile unui examen prin care sufletul ajunge la cunoasterea deplina a menirii sale prin contopirea cu Arhitectul Suprem.
Dumnezeu a creat şi susţine lumea din dragoste pentru om. De aceea, Dumnezeu nu rămâne totuşi pe deplin tăinuit şi ascuns, ci se descoperă oamenilor într-un mod deosebit, tainic. Această descoperire a lui Dumnezeu se mai numeşte revelaţie (αποκαλυψις; revelatio) sau o regasim in francmasonerie sub termenul de iluminare.
Revelaţia dumnezeiască este deci descoperirea lui Dumnezeu–Iubire şi a lucrării Lui. Această descoperire se face fiinţelor raţionale, adică oamenilor, capabili şi însetaţi de ea.
Primul act de revelaţie sau prima arătare a lui Dumnezeu s-a realizat prin crearea lumii şi a omului care încă de la început vorbea cu Dumnezeu, iar Dumnezeu i se arăta ca iubire, lumină şi viaţă. De aceea, omul fără revelaţie nu poate trăi pentru că viaţa, atât cea biologică, dar mai ales cea teologică nu este posibilă fără Dumnezeu care este „Domnul ce S-a arătat nouă” şi spre care omul este făcut să se îndrepte.
Interesantă este legătura între viaţă-lumină-cunoaştere deasupra cărora este mila, harul şi iubirea lui Dumnezeu ce se revarsă continuu, ca dintr-un izvor asupra omului. Omul trebuie doar să se întoarcă spre Dumnezeu, Marele Arhitect, pentru a primi iubirea Lui. Omul este o oglindă a lui Dumnezeu. Dumnezeu se oglindeşte, se arată şi se vede în om,iar omul rămâne om, atâta timp cât rămâne orientat spre Dumnezeu.
Chipul din oglindă dispare dacă obiectul sau subiectul oglindit nu mai stă în faţa oglinzii sau dacă oglinda se murdăreşte şi se întunecă; aşa se întâmplă şi cu omul. Însuşi termenul de om (αν-θρωπος) înseamnă „cel orientat spre cer, cel ce se uită în sus”.
Deci omul este creat pentru a primi revelaţia sau initierea, pentru a vedea şi a vorbi cu Dumnezeu,pentru a primi darul Lui, iar „toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este,pogorând de la Părintele luminilor” (Iacov 1:17).
Este greu să vobesti si sa impartasesti altora stările şi sentimentele care se petrec în interiorul persoanei proprii în momentul iniţierii, dar la fel cum cifra trei are o mare importanţă masonică la fel şi experienţa iniţierii mele o pot împarţi în trei etape: camera de reflecţie, momentul în care dezlegat la ochi pentru prima dată şi vezi lumina templului cât şi cea dea treia, momentul încheierii.
Reflectând asupra mesajelor care se află în camera de reflectie, realizezi că totul este trecător în viaţă cu excepţia întelepciunii care te insoteşte permanent până în ceasul morţii.
Părăsind camera şi intrând în templu, se nasc stări pe parcusul calătoriilor care nu se pot relata în cuvinte deoarece sentimentele nu se explică ci se trăiesc.
Cea de a doua etapă care la fel ca şi prima iţi relevă sentimente paradoxale de bucurie şi temere în acelaşi timp. În momentul când ţi-se indepărtează legământul de la ochi şi vezi toţi fraţii cu sabiile către tine şi primeşti mesajul “toţi fraţii vor sări pentru tine la greu, dar deasemenea toţi te vor ataca necontenit dacă vei trăda”, te face să reflectezi asupra importanţei cuvântului pe care îl dai prin jurământ şi promisiune, importanţa pe care o are cuvântul în viaţa oamenilor atât în viaţa masonică cât şi în viaţa profană.
A treia etapă care iţi crează un sentiment deoasebit, este momentul încheierii, când toţi fraţii se adună în jurul tău şi te felicită, moment în care simpţi o împlinire interioară, că întradevăr ai realizat ceva deosebit prin renaşterea ta ca iniţiat, admis în această şcoală a oamenilor ce isi doresc progresul spiritual si elitist.
“Eu cunosc o hora si mai frumoasa, hora in care sa se tina de mana toti pamantenii, si ortodocsi, si catolici, si armeni, si fara a se uita la deosebirea religiilor, pe care le poate judeca numai Dumnezeu, toti legati prin aceleasi drepturi si indatoriri, prin același interes, prin aceeași dragoste fata de tara, sa joace hora Romaniei unite si autonome.” M. Kogalniceanu
Cu aceste cuvinte inchei tot ce am avut de spus si nu imi ramane decat sa va multumesc pentru intreaga voastra osteneala si deschidere. Mi-as dori ca in sufletele voastre sa ramana convingerea ca avem un scop comun: acela de a deveni mai buni!
Sa ne ajute Bunul Dumnezeu si sa ne calauzeasca pasii in drumul initiatic pe care am pasit cu totii spre cunoasterea deplina a planului sau divin si contopirea cu marea Lumina universala.

Tripla Acolada Fraterna,

            :. P.C.
 


 

 




«Revoluţia de la 1821 a strigat dreptate şi a vrut ca tot românul să fie liber si egal, ca statul să se facă românesc. Ea fu o revoluţie democratică. Revoluţia de la 1848 a vrut ca românul sa fie nu numai liber, dar şi proprietar, fără care libertatea e mincinoasă. Pentru aceea adaugă la deviza sa cuvântul frătiei, această condiţie de căpetenie a progresului social.»
N. Bălcescu

Nicolae Bălcescu, pictură de Gheorghe Tattarescu

Nicolae Bălcescu – un destin marcat de uitare.
Ion Ghica : „Predilecţiunea lui Bălcescu era mai cu deosebire pentru studiile istorice. Scria lesne, stilul său era limpede, strâns, nervos şi elegant”.
Jules Michelet  :  „Un erudit de primul rang şi totodată o minte practică foarte dreaptă şi foarte luminoasă, el ar fi fost marele istoric al ţării sale şi fără nici o îndoială unul din conducătorii cei mai înţelepţi.”
Luna aceasta (n.r. iunie) s-au împlinit 190 de ani de la naşterea fratelui Nicolae Bălcescu. Scriitor, istoric şi revoluţionar român, personalitate de marcă a României secolului XIX fratele Nicolae Bălcescu s-a nascut la 29 iunie 1819 la Bucureşti într-o familie de boieri mărunţi, alegand sa preia numele de familie al mamei sale originară din Bălceşti, Vâlcea în detrimentul celui al tatalui său, Petrescu. In 1832 devine elev al Colegiului Sf. Sava, avându-l coleg pe fratele Ion Ghica şi profesori pe fratele Ion Heliade Radulescu si pe Florin Aaron. La vârsta de 19 ani  alege sa intre in armată fiind încadrat ca iuncher (cadet). În 1840, participând la mişcarea complotistă Filipescu ce urmărea împroprietărirea clăcaşilor, este închis la mânastirea Mărgineni. Este eliberat în data de 21 februarie 1843 la plecarea domnitorului Ghica şi venirea lui Bibescu, după doi ani de detenţie grea care si-a pus amprenta pe sănătatea sa. După eliberare, împreună cu Ion Ghica, C. A. Rosetti  şi Christian Tell, înfiinţeaza organizaţia Fraţia şi călătoreşte prin toate teritoriile locuite de români: Ţara Românească, Moldova, Transilvania, Bucovina, precum şi prin Franţa şi Italia dedicându-se marii sale pasiuni : studiile istorice. Este editor alături de August Treboniu Laurian, la o revistă istorică numită Magazin istoric pentru Dacia, care a apărut începând cu 1844.
În Franţa fratele Bălcescu se implică activ in Revoluţia din februarie 1948 luptând pe baricadele pariziene. Însufleţit si inspirat de revolutia franceza el se întoarce la Bucureşti unde se implică în revoluţia paşoptista română fiind timp de 2 zile ministru de externe şi secretar de stat în guvernul provizoriu  instaurat de către revoluţionari şi recunoscut de către domnitorul Gheorghe Bibescu la 11 iunie 1848 la presiunea acestora.
Inabusirea Revolutiei de către Imperiul Otoman duce la arestarea lui Bălcescu care reuseste sa evadeze si sa fuga in Transilvania. Anul 1949 îl găseste la Pesta unde încearcă să negocieze cu revolutionarii unguri un acord româno-maghiar, dar după ce acesta este semnat, revolutia maghiara este răsturnata.
Se exilează in Franta unde unde încearcă să coaguleze forţele revoluţionare europene aflate în exil, pentru întemeierea unei confederaţii europene. In acelaşi an,1949, impreuna cu Stefan Golescu si cu Ion Brătianu, Nicolae Bălcescu face parte din comitetul periodicului „La Tribune des Peuples”, editat de scriitorul polonez Adam Mickiewicz.
In anul 1950 la Paris, sub conducerea lui Bălcescu şi a mai multor exilaţi, apare România viitoare, într-un singur număr in care au fost publicate câteva opere importante ale literaturii române Cântarea României, de Alecu Russo (versiune franceză), Mersul revoluţiei în istoria românilor, de Nicolae Bălcescu şi La o pasere trecătoare, de D. Bolintineanu. In anul imediat următor, sub îndrumarea fratelui Bălcescu se înfiintează tot la Paris Junimea română, societate politică şi culturală a tinerilor printre membrii căreia se numără şi Al. I. Odobescu.
Măcinat de boala, N. Bălcescu încearcă sa revină in Ţara Româneasca in primăvara anului 1852 pentru a-şi vedea pentru ultima oara mama. Împiedicat de autorităţi sa intre in ţara, el reuseste totusi sa traverseze Dunărea la 8 septembrie. Pentru câteva ore a simtit sub tălpi pământul patriei sale si la pichetul din Turnu Măgurele si-a revăzut mama. Neprimit in Muntenia el este fortat sa îşi reia exilul  si, trecând prin Constantinopol, se stabileste in Italia la Palermo. Aici, intr-o camera a hotelului Alla Trinacria, departe de tara, uitat de toti, îşi va da ultima suflare in a douăzecea zi a lunii noiembrie din anul 1852 la vârsta de 33 de ani. Însotit pe ultimul drum doar de cei care ii purtau trupul N. Bălcescu  a fost înmormântat în cimitirul săracilor, într-o groapa individuala. Ulterior, rămăşiţele sale au fost mutate într-un osuar de onoare al capucinilor, loc ce a fost sigilat în urma unei epidemii de holeră, trupul sau nemaifiind scos la lumină pentru a se întoarce in ţară.

Bustul lui Nicolae Bălcescu, la Palermo, în Sicilia, Italia

Ideologia comunistă românească, sprijinindu-se pe unele lucrări ale lui Karl Marx, îl considera pe Nicolae Bălcescu drept un înaintaş al acesteia. Poate ca acesta este motivul pentru care după 1989 persoana lui Nicolae Bălcescu a căzut intr-un con de umbra beneficiind, asemeni altor valori românesti promovate de către regimul comunist precum Mihail Sadoveanu care datorita înclinărilor sale politice este astăzi la fel de ignorat atât de manualele scolare cat si de comemorările societăţii civile sau ale statului, daca nu de blamul măcar de indiferenţa generatiilor actuale.
Astfel, scriitorul, istoricul şi revoluţionarul român, fratele Nicolae Bălcescu a ajuns să fie astăzi  in pericolul de a reveni la acelasi statut pe care l-a avut şi în ultima sa clipa de viata : exilat .. în uitare.

Vlad L.

Nicolae Bălcescu – un destin marcat de uitare.

Vlad L.
R.L. Europa
Or. Bucureşti
A.L. 6009

Nicolae Balcescu (Bucuresti, 1819 – 1852), istoric, scriitor si om politic, ministru, Secretar al statului ( Ministru de Externe ), in primul Guvern Provizoriu de la 1848, apoi Secretar al Guvernului Provizoriu, mediator pe langa Guvernul maghiar de la Pesta in dorinta formarii unui front comun revolutionar romano-maghiar; militeaza alaturi de Giuseppe Mazzini si ceilalti membri ai Comitetului Central Democratic European de la Londra pentru revolutia viitoare. Moarea in exil la Palermo ( Italia ).
- 1847 : venerabilul unei loji din Bucuresti ( probabil Dreptate – Fratie ).

Tabloul cu portretul lui Giuseppe Garibaldi, turnat in alama şi catifea grena paspartu – Colecţia Fr. Viorel Danacu.

Chipul lui Giuseppe Garibaldi cu toca pe cap, cravata la gat, încadrate de Compas şi Echer, aşezate la gradul de Companion si cu crengute de acacia.
Este din 1883, cind Fratii din << Triunghiul >> din Bucureşti, au realizat-o in amintirea sa, la un an după moartea generalului Giuseppe Garibaldi,  in 02.07.1882.
Un promotor al iedei Statelor Unite al Europei cu Giuseppe Mazzini, Nicoale Bălcescu ş.a.
Personalitate politica de seama a Italiei, a luptat pentru independenţă şi unitate naţională.
A fost iniţiat in 1883 în Carleonerie la Toganrog apoi in 18.08.1944 la Montevideo – in masonerie R.L. Lăcaşul Virtuţii – unde primeşte lumina, apoi ajunge Mare Maestru al Marelui Orient din Palermo, Marele Maestru al Ritului de Memphis Italian .

Biografie :

-          1883 : initiat in carbonerie la Tagangog. Face parte din Govine Italia ( Tanara Italie );
-          18.08.1844, initiat in masonerie la Montevideo intr-o loja iregulara, L’asile de la Vertu ( Lacasul virtutii );
-          1845, se regularizeaza in Loja Les Amis de la Patrie ( Prietenii Patriei ), din Obedienta Marelui Orient al Frantei;
-          11.04.1862 primeste ritual gradele 4-33, si devine Mare Maestru al Marelui Orient din Palermo.
-          21/23.05.1864, la cea de a 3-a Constituanta a fost ales Mare Maestru al Masoneriei italiene;
-          1881, Mare Maestru al Ritului Memphis  ( foarte raspandit in Italia );
-          Aprilie 1883 gr 33-97, membru de onoare in Suveranul Sanctuar din Romania; numele sau a fost atribuit unui capitul din Dorohoi ( Romania)
-          Martie 1888, are loc  la „ Bruxelles o conferinta internationala a francmasonilor scotieni  de gr. 18, reprezentantii lojii de Memphis din Marea Britanie, S.U.A., Italia si Romania, care au semnat in toamna anului 1881, un tratat prin care formau propria Confederatie, al carui Mare Maestru  a fost ales Garibaldi ”.



 Mihail Kogalniceanu

Figura emblematica
a francmasoneriei nationale

De la inceput fac distinctie intre omul de stat si, ceea ce numim curent: politician. Omul de stat are viziunea istorica a dezvoltarii natiunii pe vectorii ei fundamentali, in complexul dinamic geopolitic, geo-economic, geostrategic, regionali, continentali si nationali.
Raportând prezentul la trecut si proiectându-l in viitor pe constantele determinate ale specificului national, specific venit sa duca in universal valorile de civilizatie, cultura si spiritualitate apartinând poporului pe care-l slujeste.
Politicianul in sensul major al natiunii, ar trebui sa transpuna in practica guvernarii programele economice, sociale, culturale si politice care sa valorifice permanent o anume etapa a dezvoltarii natiunii in consens cu dezvoltarea generala regionala, continentala si mondiala.
Dezvoltare in care francmasoneriile nationale au contribuit si contribuie substantial.
Când omul de stat si politicianul apartin francmasoneriei nationale, el adauga calitatilor politice valorile umaniste, etice si morale, statuate ca model in formarea de bine.
Mihail Kogalniceanu, eminent om de stat si politician român, apartine acestei categorii umane de elite.
Fara a fi câtusi de putin schematic (viata fiecaruia din noi nu este o curgere lina prin etapele ei biologice, fiind marcata la rastimpuri de interventiile socialului) subliniez in biografia lui Mihail Kogalniceanu (ind.1891) trei etape distincte dar si distinctive, care prin complexitatea lor au format marele barbat de stat. Etapele dezvoltarii intr-o succesiune mereu complementara, ratiunii politice si date de stat, izvorâte din legislatiile interne ale dezvoltarii, constientizate de masele creatoare ale poporului pe care generatia pasoptista si unionista le-a transformat in Revolutia de la 1848, in Unirea de la 1859 si in Independenta de la 1877.
Mihail Kogalniceanu este direct implicat ca ideolog, realizator si arhitect – constructor in cele trei mari acte politice faptuitoare ale României Moderne.

A.PREGATIREA CULTURAL – SPIRITUAL – POLITICA A REVOLUTIEI DE LA 1848

Mihail Koglniceanu s-a implicat inca din anii studentiei la Berlin in marele curent al culturii nationale progresiste si revolutionare urmatoare momentului istoric Tudor Vladimirescu.

Cultura nationala dezvoltata pe doua idei mobilizator-coagulante:

1. ideea nationala, care stipula UNITATEA de neam, limba, teritorii, cultura, spiritualitate, a tuturor românilor de pe teritoriul etnogenezei lor, Dacia antica, unii din ei aflati sub stapâniri straine, cu consecinta logica: unirea politica prin eliberare.

2. ideea sociala, democratie – liberala, care stipula ridicarea economica si culturala a claselor oprimate si abolirea regimului anacronic feudal aristocratic sustinut interesat de Turcia suverana si Rusia protectoare”.

Pe aceasta arie culturala generoasa, riscanta in regimul feudal anarhic din Moldova, actioneaza Kogalniceanu in deplina constiinta de bine si responsabilitate nationala.

“1837: aflat la studii in Germania (Berlin), publica in franceza ISTORIA ROMÂNILOR:

“1840: publica in tara revista DACIA LITERARA si revista de istorie ARHIVA ROMÂNEASCA.

Pune astfel bazele cultural – ideologice ale publicisticii revolutionare, care inregimenteaza tineretul progresist al Moldovei cu ecouri pe tot teritoriul românesc. impreuna cu familia Ghica, P. Bals, Vasile Alecsandri si Costache Negruzzi, editeaza revista literara PROPASIREA, suspendata de cenzura in 1844.

Structura ideologica a activitatii pre-revolutionare este definita excelent in lectia de deschidere a cursului de istorie nationala – noiembrie 1843 – pe care-l tine la Academie:

“…Eu privesc ca patria mea toata, acea intindere de loc unde se vorbeste româneste si ca istorie nationala, istoria Moldovei… Valahiei si a fratilor din Transilvania…”

Apoi, spune a lovi in oligarhia vremii lui, face trimitere la domeniile fanariote in mare masura generatoarea acestei oligarhii… “O aristocratie ignoranta, sprijinita de Poarta si de cler, pe de o parte tine in lanturi un popor de mai mult de doua milioane de oameni, iar pe de alta se face stavila chiar binelui ce veni din domnii fanarioti voiesc a face…izvoarele de inavutire publica se intrebuinteaza in folosul unor familii privilegiate.

CONCLUZIE (1) Prin activitatea didactica, publicistica, social culturala, Mihail Kogalniceanu Venerabil al unei Loji Masonice, se impune ca unul din cei mai remarcabili ante mergatori ai revolutiei romane de la 1848 alaturi de Nicolae Balcescu in Muntenia si Simion Barnutiu in Transilvania.

B. REVOLUTA DE LA 1848 IN MOLDOVA

In 1848, Mihail Kogalniceanu are 31 de ani. Este un carturar de seama. Un vizionar politic, amanuntele evenimentelor se stiu de la istorie. Kogalniceanu, dupa conflictul avut cu fiul domnitorului Mihail Sturza, se refugiaza in Bucovina aflata sub stapânire austriaca unde intâlneste re- volutionarii moldoveni: Alexandru I. Cuza, Costache Negri, Vasile Alecsandri, fratii Rosetti, Alecu Russo, Manolache Costache Epureanu, fratii Ion, majoritatea francmasoni, care tiparesc cu ajutorul lui Hurmuzachi, GAZETA BUCOVINEI:

Mihail Kogalniceanu sintetizeaza opiniile revolutionarilor intr-un program complex in 36 de puncte, pe care-l publica in august 1848 sub titlul, DORINTELE PARTIDEI NATIONALE. Programul caruia ii va da viata ca om de stat in timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza si Carol I, dovedindu-se a fi unul din cei mai longevivi demnitari activi ai României Moderne.

Programul sinteza este radical. Prevede abolirea regulamentului Organic, a protectoratului tarist, autonomia Moldovei, egalitatea civila si politica pentru toti cetatenii, for consultativ alcatuit din reprezentantii tuturor categoriilor sociale, garantarea libertatii individuale si a domiciliului, scolarizare gratuita, abolirea privilegiilor, desfiintarea clacilor ca termeni sociali.

Termenul national de importanta nationala, prevede UNIREA MOLDOVEI CU MUNTENIA:

C. IMPLINIREA OMULUI DE STAT

Kogalniceanu a avut geniul si sansa de a-si fauri destinul politic in consonanta interactiva cu idealurile lui carturaresti, adversitati si reasezare a echilibrului european in care puterile occidentale au barat expansiunea tarismului spre mediterana, prin razboiul Crimei, harazind Principatelor Romane, rol de tampon intre Rusia si Imperiul Otoman.

Epoca democratica pentru noi, dar si favorabila, nu fac obiectul acestei interventii. Stim ce nu s-a facut. Unirea Principatelor. Timp in care Mihail Kogalniceanu a fost sfetnicul domnitorului Alexandru Ioan Cuza si seful guvernului.

Acum geniul sau politic si sansa de a-l avea pe domnitor alaturi, i-au ingaduit sa opereze administrativ construirea Statului Modern România pe câteva structuri fundamentale pe care le-as consemna in trei corpuri bine definite:

1.LEGILE: comunala, a consiliilor judetene, a contabilitatii publice, a Curtii de Conturi, a Consiliului de Stat, a Camerelor de Comert, a sistemului de masuri si greutati metrice, a invatamântului, cele bisericesti si a autocefaliei Bisericii Române, codul civil, cel penal, de procedura penala, spre a nu incarca pagina, dar a creiona armatura legislativa a statului de drept, succesorul celui feudal-voievodal.

2. SECULARIZAREA AVERILOR MANASTIRESTI: opera de inalta diplomatie, care manevrând printre interesele patriarhiei Constantinopolitane, cu retele in inalta ierarhie a Portii Suverane, ale ambasadorului Marii Britanii la Istambul, opinia publica europeana, a adus statului, 25-26% din teritoriul tarii, procent pâna atunci instrainat.

3. IMPROPRIETARIREA TARANILOR: (prin lovitura de stat) |n temeiul legii rurale din 1864, au fost improprietarite, 511896 familii de tarani, cu o suprafata de 2,038,640,2697 ha.

O CONCLUZIE PARTIALA: România lui Cuza, este apogeul omului de stat Mihail Kogalniceanu. Apogeu in care s-au insumat benefic necesitatile legice ale dezvoltarii principatelor unite cu idealurile umaniste propuse de francmasoneria timpului, perspectiva istoricului si a carturarului cu ideile pro europene, având drept rezultat o opera de constructie statala coerenta, dinamica, impingând spre primele planuri ale societatii, paturile sociale defavorizate, in special taranimea. Relatia taranime – Kogalniceanu – contemporaneitate, merita o atentie deosebita, ea fundamentând istoriceste teze ale actualei Mari Loji Nationale a României privind statutul, rostul si rolul taranimii in dezvoltarea societatii postdecembriste.

MARELE PATRIOT dupa lovitura de stat si abdicarea silita a domnitorului Alexandru Ioan Cuza, Kogalniceanu isi continua opera de constructie statala sub Carol I, avându-l prim ministru pe I.C. Bratianu.

In calitate de ministru de externe, este participant al proclamarii Independentei (9/21 mai 1877), sufera alaturi de Bratianu umilintele impuse României prin tratatul de la Berlin (1/19 iulie 1978), iar ca ministru de interne care a aplicat consecvent art. 7 din legea rurala prin care se interziceea instrainarea proprietatii taranesti, ca si a art. 10 din legea politiei rurale din 1868 privitoare la vagabonzii satelor, deci ca ministru de interne, punând stavila invaziei satelor de câtre stoluri migratoare de speculanti si escroci. Sufera atacul concentrat al unei prese europene dezinformata si fara atingere cu interesele majore ale României, careia ii da replica pe masura demnitatii lui si a tânarului stat national la faurirea caruia a contribuit din plin.

Se cuvine a onora exemplar prin cunoastere si reflexie, destinul pilduitor al carturarului si omului de stat Mihail Kogalniceanu, arhitect de geniu al României moderne, patriot inflacarat, diplomat abil, personalitate emblematica a istoriei nationale.

Radu Theodoru

Scriitor




Interviu imaginar

cu MIHAIL SADOVEANU

despre purificarea morala a francmasoneriei

Reporter: Intrarea intr-o loja francmasonica se face prin “initiere”; de altfel, aceasta o deosebeste fundamental de orice alta organizatie, asociatie etc. Este initierea un act aparte ?

Mihail Sadoveanu: Initierea propriu-zisa ramâne, precum se stie, o lucrare strict individuala, valorificata de anumite conditii si daruri.

R.: Puteti explica in ce constau aceste “conditii si daruri”?

M. S.: Ceremonia care se savâseste cu acest prilej are un rol simbolic. Ceremonia in sine nu poate da initiati, decât daca profanii, carora li se ofera lumina, au posibilitatea s-o primeasca…

R.: Vreti sa spuneti ca nu oricine poate fi initiat ?

M. S.: Inca de la inceputul carieriei mele masonice am avut intuitia acestui simplu adevar si, sub inrâurirea lui, Am incercat sa-mi dau seama de problemele cu caracter practice pe care institutia poate sa-si

le propuna, in fiecare colt de umanitate.

R.: Masonul nu este si el o reflectare a societatii din care vine sa ia Lumina. Deci, el nu este reflectarea acelei societati ? Nu vine el in loja cu “bunele” si “relele” mediului social, politic, economic ?

M. S.: E firesc, ca toate cele omenesti sunt relative. Initierea, adica purificarea personala, alcatuieste partea ideala a acestei vechi discipline. Omul insa, are raporturi cu semenii sai, cu timpul si imprejurarile, si i se comanda sa nu ramâna un singuratec. “Talantul” ce i s-a incredintat cata sa-l valorifice. Lucrarea sa are un caracter exterior, are putere in masura valorii personale.

R.: Numai….

M. S.: Nu numai. Pe lânga asta, lucrarea sa are putere intru cât se savâseste valabil, in raport cu societatea si cu timpul.

R.: Dar masoneria este universala ?

M. S.: E usor de inteles ca alte probleme isi propune un mason englez si altele unul român. Societatea engleza este ajunsa la capatul unei evolutii. Chestiunile de onoare, de demnitate cetateneasca, de respect al legilor nu mai pot forma o preocupare pentru categoriile de oameni care se numesc “gentlemans”.

R.: Adica este de la sine inteleasa ?

M. S.: Continui. La noi categoria aceasta de oameni e inca in formare.

R.: Si atunci ? Trebuie sa inteleg ca noi masonii români intr-acolo trebuie sa ne indreptam ?

M. S.: Intr-adevar. Preocuparea prima a masoneriei române este sa formeze barbati cu constiinta si caracter primele elemente ale unei adevarate opinii publice. |n tara noastra lumea nu este in deficit de inteligenta. Patura chemata sa conduca destinele Patriei, insa, trebuie sa adauge acestei inteligente valoarea morala, inalta constiinta a jertfei, a datoriei pentru colectivitate. Cei mai multi dintre contemporanii nostri care iau parte la treburile publice sunt dispusi sa faca tranzactii cu propia lor constiinta. Masoneria ar avea, prin urmare, in primul plan rolul de disciplinare si de infrânare a individului, de inobilare, de sfiintire a inteligentelor. Mi se pare ca tocmai aici trebuie cautata cheia crizei noastre sociale. Poporul nostru, in blânda lui intelepciune a pus, ca-n vechile zile, pamântului nostru caracterizarea ce i se cuvine:

- Buna tara, rea tocmeala !

R.: Sa revenim la masonerie.

M. S.: Revenim si acolo. Dar mai am un cuvânt de spus. De o suta de ani de când am intrat in viata moderna a Europei, de când s-au pus la contributie bunavointi, jertfe, entuziasmuri, am ramas ca alcatuire de stat, sub ascutisul zicalei: nu ne lipsesc Legile, nu ne lipsesc bogatiile, nu ne lipsesc competentele; ne lipseste acea educatie cetateneasca absolut necesara pentru a valorifica ce avem. Legile se calca, bunul plac, hatârul si interesul personal sunt motorul secret al vietii de toate zilele. Ne trebuiesc oameni! Acesta e elementul cel mai pretios in viata unei natiuni. Nu bani, nu legi, ci oameni in adevaratul inteles al cuvântului.

R.: Deci…

M. S.: Pornind de aici, lucrarea exterioara a Masoneriei dobândeste pentru tara noastra un caracter particular. Datoria Maistrilor constienti este sa redice institutia catra nobletea ei fireasca, nu s-o adapteze la practicile locale si s-o ofileasca, facând din ea o parodie. Profanii care intra in Templu trebuie sa fie cu grija alesi. Atelierul care se alcatueste trebuie sa tinda a armoniza persoanele, punând alaturi pe cât posibil, similitudini de educatie, instructie si rang. Hotarârea de a servi Patria cu demnitate trebuie sa stapâneasca necontenit atmosfera acestei mici colectivitati. O justa cumpana ne indeamna sa pastram cu tarie patrimonial sacru al umanitatii si al experientelor multiseculare: familia si Patria, si sa acceptam ca definitive libertatile publice si toleranta in materie politica si religioasa. Respingând violenta sub orice forma. invatamintele Institutiei ne poruncesc sa combatem anarhia si sa facem tot ce trebuie pentru a ingadui umanitatii sa treaca intr-o era de pace. Liber cu adevarat e numai acel Maistru care izbuteste a-si domina pasisunile si a se elibera de prejudecati. Cel ce pastreaza in el ura de rasa, obscurantismul violentelor, suficientele dogmatice, e un sclav, ca si cel care nu-si poate domina pasiunile degradante.

R.: Istoria Francmasoneriei este plina de momente dificile, de lupte fraticide, cum vedeti viitorul confreriei noastre?

M. S.: Vreau sa se inteleaga definitiv ceea ce socot eu ca e alt plan, alta viata masonica decât aceea de care ne-am desfacut. A fost un vis destul de dezagreabil si, in acelasi timp, o cruda experienta. Ni se oferea ceva relativ, o masonerie supusa practicelor locale si mediului, cu tendinta de a aservi oamenii unor superiori necunoscuti, alcatuiti in sacre imperii. |n asemenea alcatuiri se practicau secrete naive ori interesate care pot conveni oamenilor simpli ori mafiilor in nici un caz unei institutii cu caracter esoteric.

R.: Domnule Sadoveanu pornind de la afirmatiile de mai sus riscati, in finalul acestui interviu, o definire a rolului Francmasoneriei in acest moment ?

M. S.: Noi suntem o societate inclusa, cu o doctrina care ar fi de dorit sa fie a intregii umanitati. Lurarea capitala a atelierelor noastre ramânând, din punct de vedere practice, tendinta de a alcatui nobletea acestei tari pe baza morala si intelectuala, vom cauta sa nu lipseasca tinutelor noastre acel caracter agreabil si de distinctie pe care trebuie sa-l aiba reuniunile unor prieteni si intelectuali. Cei putini de astazi ne oferim jertfa dezinteresata unui inalt ideal. Taina aceasta intr-adevar este mare, cum spun cartile sfinte, dar e o cu totul alta taina.

Acest interviu a fost realizat pe un text al Marelui Maestru Mihail Sadoveanu din anul 1933. Sa fim drepti, sa fim cinstiti cu noi insine pâna la capat: câte din cuvintele lui Sadoveanu nu s-ar potrivi de minune spuse sau scrise astazi de oricare dintre acei ce cred cu adevarat ca Masoneria de astazi nu mai este ce-a fost. Dar ea poate fi ce-a fost daca vrea sa se purifice cu adevarat. {i oamenii n-au lipsit niciodata evenimentelor.

I. Honest

 


Copyright © 2002 - 2012 MLNaR | MAREA LOJA NATIONALA A ROMANIEI-Loja de Ritualistica Comparata si Cercetari Masonice.
All rights reserved.
Distribuirea şi, sau reproducerea totală sau parţială a informaţiilor şi materialelor este strict interzisă fără aprobarea scrisă a conducerii  MLNaR-Loja de Ritualistica Comparata si Cercetari Masonice si se pedepseste conform legii.

Protected by Copyscape Web Plagiarism Tool



Copyright © 2002 - 2012 MLNaR | MAREA LOJA NATIONALA A ROMANIEI-Loja de Ritualistica Comparata si Cercetari Masonice.
All rights reserved.
Distribuirea şi, sau reproducerea totală sau parţială a informaţiilor şi materialelor este strict interzisă fără aprobarea scrisă a conducerii  MLNaR-Loja de Ritualistica Comparata si Cercetari Masonice si se pedepseste conform legii.

Protected by Copyscape Web Plagiarism Tool



 

 

 

 

 

                  Sintagma "Liber si de Bune Moravuri" exprima o conditie imperativa pentru cel care doreste sa faca parte din masonerie, fiind, in opinia mea, inceputul "slefuirii pietrei ".

 

Inca din cele mai vechi timpuri marii invatati ai diferitelor culture antice (ex: cultura egipteana, cultura Indiana, etc…), incercau sa defineasca atat notiunea de "libertate", dezbaterea se poate orientaspre mai multe planuri, ajungandu-se la impas de multe ori, date fiind conotatiile sale din diferite sfere, cum ar fi cea a socialului, a spiritualului, cu precadere in sfera socialului.

 

Exista posibilitatea ca o persoana sa nu fie libera, cum era de ex. In roma antica, ci aservita unui nobil, care ii putea decide in mare masura soarta. Aceasta situatie a persistat multe secole, fiinf totusi abolita in mare parte o data cu secolele al –XIX si al XX-lea.

 

De multe ori se spunea ca libertatea reprezinta impreuna cu viata atributele cele mai de pret ale finite umane. De asemenea binecunoscutul slogan al revolutiei franceze, precum si al masoneriei

"Libertate, Egalitate,Fraternitate" consfinteste inca o data daca mai era nevoie, idea de libertate.

 

La fel ca si in cazul notiunii de libertate notiunea de moralitate a starnit si inca mai starneste numeroase discutii, ba chiar si polemici.

In antichitate , filosofi si initiate precum Platon, Aristotel, si Multi altii, au incercat sad ea o forma cat mai clara a conceptului lucru ce s-a dovedit extreme de anevoios si presarat cu multe piedici.

 

Una dintre acestea este si diversitatea popoarelor, a traditiilor acestora, la care se adauga, de asemenea pozitia geografica avuta de-a lungul timpului de catre o populatie.

 

Credintele populare si mai tarziu, diferitele religii au incercat sa contureze o imagine a omului "de bune moravuri" prin tot felul de mijloace, mai cu seama docmatice, dar pe alocuri si coercitive.

 

Cu timpul, s-a observat o schimbare a perceptiei societatii cu privire la libertate, cat si la moralitate. Acestea au fost adaptate anumitor epoci si comunitati cat si in anumite cazuri, anumitor regimuri politice.  

 

Ca o opinie personala, consider contemporaneitatea cu toata contributia ei pe multe planuri, o epoca in care omul a decazut din punct de vedere moral, si nu numai.

 

Acest lucru cred ca a fost inlesnit si de o defalcate intelegere a libertatii, ceea ce a condus la o relativizare a valorilor morale, in anumite cazuri chiar bagatelizare. Multi oameni dintr-un exacerbat sentiment de libertate proprie, au ajuns fie sa reduca libertatea semenilor, fie chiar s-o anuleze, cazuri nu putine la numar.

Libertatea trebuie colerata intotdeauna corelata cu moralitatea.

 

Referitor la masonerie, libertatea si moralitatea trebuie conjugate in permanenta. Un bun mason trebuie sa fie un om liber, credincios, moral, sa-si iubeasca familia, fratii, prietenii, precum si pe toti semenii, muncind si contribuind in permanenta, pe cat posibil la bunul mers al lucrurilor.

 

 

 

 

 

Va imbratisez fratern.