230 ANI DE LA SUPLICIUL DIN DEALUL FURCILOR
În
cadrul festivităţilor prilejuite de aniversarea a 230 de ani de la
supliciul lui Horea, o delegaţie a MARII LOJI NATIONALE A ROMANIEI-Loja
de Ritualistica Comparata si Cercetari Masonice condusa de Il:.Fr:.
Viorel Danacu , Mare Maestru , impreuna cu fraţii din R :. L :. „Horea,
Cloşca şi Crişan” de la Or :. Alba Iulia - vor depune coroane de flori
la Monumentul Candelă din Dealul Furcilor în memoria martirului şi
eroului Horea.
Noi toţi, neputincioşi în faţa morţii, din fii ai
luminii, ai adevărului, privim la flacăra veşnică ce arde la Candela
Monument din Dealul Furcilor, ridicată de noi masonii , în memoria
iluştrilor noştri înaintaşi Horea, Cloşca şi Crişan.
La 13 noiembrie 2004 , intr-o ceremonie impresionanta Il:.Fr:. Viorel
Danacu , Mare Maestru a aprins flacara vesnica a Monumentului Candela ,
oferind torta aprinsa mie si fiului meu , astfel ca toti trei am marcat
inaugurarea Monumentului Candela , aprinzand impreuna Lumina vesnica .
Ceremonia a debutat cu o slujba oficiata de un sobor de preoti , s-au
impartit cani de vin si prescuri , canile avand inscriptionate
tricolorul , fotografia Monumentului Candela si insemne masonice ale
Obedientei noastre.
Manifestarile au continuat cu lansarea cartii
„Istoria Francmasoneriei”, de Albert Mackey, editia a doua , in incinta
restaurantului Ulpia Traiana . Au luat cuvantul : Il:.Fr:. Viorel Danacu
, Mare Maestru , profesori universitari , academicieni , personalitati
din cultura etc.
Ne închinăm fruntea în faţa artistei soţie de frate, pentru măiestria execuţiei acestui monument.
Unde să-l căutam pe Horea? „Oamenii mari se nasc în case mici” spunea
savantul Nicolae Iorga. Unde altundeva decât sub tâmpla Dealului din
Fericet, ce poartă fiinţa lui nevăzută în cântece şi doine, în horele de
jale şi de biruinţă ale Ardealului, dăinuind prin Horea, ca şi cum ar
fi viu.
După înfrângerea curuţilor de către armatele imperiale
habsburgice se instalează şi în părţile Halmagiului autoritatea
imperială habsburgică. Aici ia fiinţă în anul 1728 domeniul lui Ioan
Hollaky, care apoi se măreşte (prin căsătoria Domnului de pământ cu
văduva lui Iosif Kozma), cu satele Halmagel, Aciuta, Ociu, iar de la
anul 1751 şi cu satele Rastoci, Guravăii, Plescuta, Dumbrava si Talagiu.
La 17 aprilie 1764, „erariul” (administraţia de stat austriacă) vinde
domeniul Halmagiului compus din 31 sate şi 9 proprietăţi parţiale,
Contelui Bethlen Gavril cu suma de 100.000 florini renani. În acest fel
consolidează puterea în Halmagiu printr-un singur domn de pământ. De
aceea iobăgimea, greu apăsată, încearcă în diferite chipuri să-şi
uşureze soarta, sperând în oblăduirea lor de către împăraţii Maria
Tereza şi fiul ei Iosif II. Dar acesta din urma, în anul 1782, deoarece
românii se reîntorseseră la ortodoxism, publică un verdict care ameninţa
cu grea pedeapsă pe acei care ar cuteza să rostească un cuvânt
împotriva bisericii catolice.
Cu toate acestea se încearcă unele
reforme menite să înlocuiască structurile învechite ale statului feudal ,
dar se izbi de opoziţia nobilimii, care nu voia să renunţe la poziţiile
lor. Astfel nemulţumirea iobagilor creştea mereu.
Spaima care a
cuprins nobilimea maghiară din Transilvania în timpul răscoalei condusă
de Horea, Cloşca şi Crişan se poate constata din memoriile trimise
împăratului, în semn de protest, de către nobilimea Comitatelor
Hunedoara, Alba şi Cluj precum şi de către guvernatorul Transilvaniei,
Baronul Brukenthal.
Din raţiuni de stat , împăratul Iosif al II-lea,
cunoscând dorinţa de răzbunare a nobilimii ardelene împotriva ţăranilor
români răsculaţi, a nesocotit toate legile medievale ale principatului
şi a numit peste autoritatea guvernului şi a comitatelor o comisie
centrală, condusă de contele Iankovitsch, pentru anchetarea şi
pedepsirea capilor răscoalei.
Comisia avea mandat expres, dat de
împărat la 10 ianuarie 1785, să oprească toate condamnările la moarte şi
execuţiile care priveau pe ţăranii răsculaţi aflaţi în închisorile
comitatelor şi ale oraşelor Transilvaniei. A ordonat comitatelor să
supună toate sentinţele de condamnare la moarte asupra răsculaţilor,
aprobării împăratului, care însă nu le-a validat niciodată. Din această
cauza nobilimea comitatelor a protestat vehement, atât verbal, cât şi
prin ample memorii adresate curţii de la Viena în care românii din
Transilvania au fost înfieraţi ca duşmani feroci şi răufăcători, dornici
să nimicească nobilimea şi să perecliteze siguranţa principatului.
Printre altele au propus să fie nimicite toate satele răsfirate în
munţii Apuseni şi toţi românii să fie concentraţi în satele din vale
unde să poată fi în permanenţă supravegheaţi.
Contele Iankovitsch
n-a ţinut seama de nici un protest şi nu a acceptat participarea la
ancheta conducătorilor răscoalei a nici unui reprezentant al nobilimii
şi guvernului Transilvaniei.
Din punct de vedere juridic lui Horea,
Cloşca şi Crişan nu li s-a făcut un proces autentic, totul reducându-se
la o anchetă şi condamnare.
Ca să-i poată execută cu cea mai aspră
pedeapsa prevăzută de Codul Terezian, la articolul 62, care prevedea
pentru răsculaţi pedeapsa cu moartea prin spânzurătoare, li s-a adăugat
şi articolul 90, pentru tâlhărie, ca să poată fi executaţi prin
zdrobirea corpului cu roata.
Din relatările profesorului Iosif
Garbi, ca şi din alte mărturii, se ştie că şi asupra corpului lui
Crişan, care s-a sinucis în închisoare, s-a aplicat sentinţa, fiind
tăiat în patru bucăţi şi expus la Cărpiniş, Abrud, Bucium şi Mihaileni.
În dimineaţa zilei de 28 februarie 1785, în două care separate, păziţi
de unităţi de cavalerie şi infanterie au fost duşi la locul supliciului,
Horea şi Cloşca erau însoţiţi, ca să-i îmbărbăteze şi să le dea o
ultimă alinare sufletească de către preotul Raţiu de la biserica
ortodocşilor din Maierii Bălgradului. Cloşca a primit circa 20 de
lovituri, în timp ce Horea a fost legat şi ţinut de ajutoarele călăului.
Horea a primit patru lovituri zdrobindu-i-se membrele inferioare, apoi
din porunca Domnului Eckard, membru al comisiei imperiale, i s-au dat
alte 8 - 9 lovituri in jurul inimii până ce şi-a dat sufletul.
A
urmat apoi Horea, ţăranul nestăpân al ţarinelor sale. Frângerea lui cu
roata a fost şi mai înceată. Aşa suna comanda către ofiţer. Se aştepta
ca Horea să vorbească, despre cele vorbite cu împăratul. De aceea
spintecarea de jos în sus s-a oprit la piept. Şi Horea a vorbit;
ultimele lui cuvinte pământene au fost: Mor pentru popor !
Mai
târziu, tot trei, de aceasta dată mari scriitori şi reprezentanţi
marcanţi ai Şcolii Ardelene, anume Samuil Micu, Petru Maior şi Gheorghe
Şincai, împreună cu alţi fruntaşi, sunt autorii petiţiei numite Supplex
libellus Valachorum având un răsunet adânc nu numai în Transilvania ci
şi dincolo de munţi, contribuind la mişcarea de renaştere culturala şi
politică.
Astfel se spune în Supplex: „Naţiunea româna este cu mult
mai veche dintre toate naţiunile Transilvaniei din vremea noastră,
întrucât este lucru sigur şi dovedit, pe temeiul mărturiilor istorice, a
unei tradiţii niciodată întrerupte, a asemănării limbii, datinilor şi
obiceiurilor, că ea îşi trage originea de la coloniile romane aduse la
începutul secolului al doilea de către împăratul Traian.”
Astăzi, 28 februarie 6005, cu deosebită stimă, aducem un omagiu celui care a fost, este şi va fi - Horea.
Am Zis!
Fr:. Mircea Ioan Chira
Mare Maestru Regional ,
al MARII LOJI NATIONALE A ROMANIEI-
Loja de Ritualistica Comparata si Cercetari Masonice ,
Click pe imaginile de mai jos pentru a vizualiza articolul:
