Editoriale

Liberatate, Egalitate, Fraternitate-Adevărata istorie a devizei masonice

postat 27 oct. 2014, 15:30 de Loja Athenaeum   [ actualizat la 27 oct. 2014, 15:32 ]

  
       

Acum câteva zile, navigând pe internet, am găsit în portalul uneia dintre marile şi prestigioasele obedienţe latino-americane, o pagină intitulată „Cine suntem, de unde venim şi încotro mergem?”. Nimic foarte original, a priori, pentru că tripla întrebare nu le este străină iniţiaţilor. Nimic foarte original în afara contextului permanentei introspecţii pe care şi-o autoimpun Maeştrii masoni. Dar, încercând să răspund pentru a mia oară acestor întrebări, mi-am amintit de tripla deviză care deschide şi închide lucrările într-o Lojă: „Libertate, Egalitate, Fraternitate”.

Pentru mulţi iniţiaţi această deviză face parte din cultura masonică primitivă, deoarece aceste aspiraţii ghidează conduita morală (etica) a fiecărui mason. Totuşi, trebuie amintit că vechimea sa în sânul Ordinului nu este aşa de mare cum ne-am putea imagina iar introducerea sa nu a fost făcută fără a produce anumite complicaţii.

Istoricul Roger Dachez, preşedintele Institutului Masonic al Franţei, semnala în una din lucrările sale, că, pentru a stabili începutul (geneza) treimii trebuie să ne întoarcem în secolul XVIII, înainte de izbucnirea Revoluţiei Franceze. „Ideile noi” erau primite pe atunci cu un interes inegalabil de către ample segmente ale societăţii franceze, în special cluburile, cenaclurile literare şi Lojile masonice. Dorinţa aristocraţiei liberale şi a burgheziei de a se implica în incipienta şi încă restrânsa viaţă socială se reflectă în expresii precum „dulcea egalitate”şi „eterna fraternitate”, care apar în majoritatea discursurilor pronunţate în Loji. Şi aşa (totuşi), formula „Libertate, Egalitate, Fraternitate” nu apare în limbajul masonic propriu zis până după ce această formulă a fost consacrată Republicii (Franceze), şi niciodată înainte, cum pretinde legenda.

Dachez aminteşte că „dacă din 1789, Marchizul de Girardin proclama ca bază a Constituţiei „Egalitatea, Dreptatea şi Universala Fraternitate”, propunerea făcută atunci de Clubul Cordelierilor (călugări franciscani), de a adopta tripla deviză ca şi lozincă (cuvânt de ordine) nu va fi luată în seamă; va trebui să aşteptăm până în 1793 pentru ca documentele oficiale ale tinerei Republici să fie împodobite, în antet, cu formula „Unitate, Indivizibilitate Republicii – Libertate, Egalitate, Fraternitate sau Moarte”. Dar Masoneria va adopta formula mult mai târziu. De altfel, treimea apare pentru prima dată în patenta unei Loji care, în iunie 1793, adoptă ca titlu distinctiv numele de „Libertate, Egalitate, Fraternitate”. Totuşi, deviza este utilizată relativ puţin în cercurile masonice. Poate fi amintită o menţiune din Cartea de Arhitectură a Foarte Respectabilei Mari Loji a Franţei care, după ce a refuzat, în 1773, fuziunea cu Marele Orient al Franţei, va dispărea în 1799.

Până în 1848 deviza nu mai apare în nici un document masonic. În 24 februarie 1848, Guvernul provizoriu stabileşte „Libertate, Egalitate,Fraternitate ca principii iar Poporul ca deviză şi moto (lozincă)” Legea din 8 septembrie 1848 va oficializa în sfârşit deviza ca fiind proprie Republicii Franceze.

Masoneria, şi înainte de toate, lojile pariziene, care participaseră în mod activ la Revoluţie, trimit în 6 martie 1848 o delegaţie la Primăria capitalei. Fratele Bertrand declara cu acea ocazie: „Masonii au purtat dintotdeauna în standardele lor cuvintele Libertate, Egalitate, Fraternitate. Văzându-le acum pe steagul Franţei, salută triumful principiilor lor şi se felicită pentru că pot spune că Patria a primit consacrarea Masonică”. Un mod unic de a scrie, sau mai bine zis de a rescrie istoria, constată Roger Dachez.

Oricum, a trebuit aşteptat Conventul de la 1849 pentru ca Marele Orient al Franţei să modifice primul articol al Regulamentului său, adăugând această ultimă menţiune: „Deviza Masoneriei a fost dintotdeauna: Libertate, Egalitate, Fraternitate”. În acelaşi text , Marele Orient proclama pentru prima dată în istoria sa că Masoneria avea de asemenea „ca bază existenţa lui Dumnezeu şi nemurirea sufletului”…

Este necesar să adaug că în 1869, Marea Lojă Centrală, fondată în 1822 de către Supremul Consiliu al Franţei de Rit Scoţian Antic şi Acceptat, pentru a administra lojile albastre, solicită introducerea devizei în rit şi de asemenea… suprimarea referirii la Marele Arhitect al Universului. În 1873, Supremul Consiliu acceptă prima dintre aceste cereri. Aceiaşi tendinţă şi aceiaşi deviză va fi preluată şi de Marea Lojă a Franţei. Constituită în forma sa actuală în anul 1894. Tripla deviză va rămâne universal stabilită în şi pentru Masoneria franceză.

În zilele noastre, mitul originii pur masonice a triadei „Libertate, Egalitate, Fraternitate” subzistă. În acest context trebuie puse iarăşi întrebările: Cine suntem? De unde venim?  Încotro mergem? Şi să ne amintim, de ce nu, de invitaţia formulată în mod repetat în ritualuri „Cunoaşte-te pe tine însuţi”.

Viorel Danacu 33 ,

MARE MAESTRU ,

MAREA LOJA NATIONALA A ROMANIEI-

Loja de Ritualistica Comparata si Cercetari Masonice

SATUL HOBIŢA OBÂRŞIA TITANULUI SCULPTURII UNIVERSALE

postat 27 oct. 2014, 15:28 de Loja Athenaeum   [ actualizat la 27 oct. 2014, 15:28 ]

Hobiţa – luminiş în păduri dese, sat de moşneni, răzeşi şi clăcaşi (pe moşiile Tismanei), cu podgorii şi livezi, cu păşuni stăpânite-n devălmăşie, sat de păstori şi ciobani cu minte ageră şi-nţepată, de secole-nfrăţiţi cu cerul, munţii, apele, pământul şi drumurile, cu primejdiile, cu frumuseţea. Sat de meşteşugari şi cioplitori în lemn, care şi-au durat din „lemn de pe loc” gospodăriile, răzleţite pe coama dealurilor, de-a lungul firelor de apă ce se strecoară din stâncă, de-a lungul drumurilor pietruite...”

 SCURT ISTORIC

 

Geografic Hobiţa Peştişanilor din Gorj se bucură toponimic de două zone transcarpatice: Hobiţa de pe Valea lui Bărbat şi alta în jurul Sarmizegetuzei aşezată lângă un zăvoi cu anini, lângă apa Bistriţei pe o întinsă câmpie roditoare, cu temelii din piatră de râu, cu oameni harnici şi isteţi.

 

Cel mai vechi document care atestă satul este din anul 1751 când el este vândut Mânăstirii Tismana de un boier din familia Buzeşti .

 

Hobiţa este un diminutiv al Ohabeiadică moşie ereditară inalienabilă, scutită de impozite şi de prestaţii –, sat atestat într-un document de la 1451 care îl localizează „de sub munte

 

Hobiţenii se trag din neam de moşneni format din Brâncuşi, Blendoi, Brânzani, Bejuiconi şi o parte de călugărari tismăneni. Aceştia din urmă purtau sâmbetele moşnenilor hobiţeni şi pretindeau că moşia Tismanei  se întinde atât cât şi până unde bate zvonul clopotelor Mânăstirii, până în malul Bistricioaiei, unde ar fi vrut să pună şi piatra de hotar. Dar moşnenii mai dârji şi mai isteţi s-au strămutat cu rosturi şi cu târle cu tot spre Seuca, înfiptă în coasta muntelui, dând cu tifla călugărarilor. Această atitudine ia oprit pe călugărari de la orice acţiune în forţă, aceştia nemaiputându-le călca teritoriul. Piatra de hotar se află pe locul unde astăzi se află localul de şcoală al satului.

 

În 1815, clăcaşii din Hobiţa au dat foc pădurii Mânăstirii Tismana, pe moşia căreia munceau, ca să planteze vie. Dealul se numeşte şi astăzi „Arsuri”. Călugării mânăstirii i-au caterisit, refuzându-le orice slujbă.

 

Astăzi satul Hobiţa aparţine Comunei Peştişani şi a intrat în conştiinţa lumii întregi ca satul unde s-a născut Constantin Brâncuşi – Părintele Sculpturii Moderne.

 

Tatăl lui Constantin Brâncuşi, Nicolae Radu, se trăgea dintr-o ramură a Brâncuşilor zisă a lui Bejuică – a Bejuiconilor (de poreclă). Bejuică însemna cheotoare de ilic, de suman ori de cojoc dar şi unealtă pescăreacă potrivită cu îndemânarea lui Brâncuşi de prindere a păstrăvilor.

 

Nicolae Radu a fost căsătorit de două ori şi a avut 7 copii, 3 din prima căsătorie şi 4 din cea de a doua căsătorie, Costache (Constantin Brâncuşi) a fost al cincilea fecior. Mama sa, Maria, era din neam de diacon – Maria Diaconescu – de aici dorinţa ei de a-l face pe Costache diacon.

 

Nicolae Radu era fiul lui Constantin Dinu,  ctitor şi ostenitorul durării Bisericii de Lemn din Hobiţa. Când Costache s-a născut Hobiţa se găsea încă în epoca lemnului, cuiul de fier nu exista şi nici geamul de sticlă, iar prima băşică unsă a folosit-o pentru fereastră Nicolae Radu – o hârtie tare, unsă, ca o ţiplă. Partea de dârzenie din firea lui Nicolae Radu a fost moştenită de Costache, devenind şi el aspru şi cu sete de muncă fantastică. Astfel, de la 5 ani îi plăcea să pască meii înţârcaţi şi gâştele cu bobocii  pe apa Bistricioaiei, învăţând şi cunoscând toate pericolele bălţii. La 7 ani a  trecut la tânăra ciobănie de stână, de la munte, care cerea agerime şi îndemânare, el reproşând multora, luând în derâdere şi în dispreţ pe alţi ciobani înfipţi în opinci, pe bâtă, cucăind sau dormind cu ochii deschişi, părând pierduţi în zările apelor, treji doar la răgetul măgarilor sau la căscatul dulăilor care se gudur străinilor salutându-i din coadă.

 

Şcoala primară a început-o la Peştişani – primii doi ani, iar următorii doi ani i-a continuat la Şcoala din Brădiceni unde învăţător i-a fost un unchi de-al lui, Petre, mai îngăduitor şi mai răbdător decăt profesorii de la Peştişani.

 

Cei 4 ani ai ciobăniei lui Costache nu-i va uita căci de la Paşti la Sfânt Dumitru pe la şcoală nu mai da. Amintirea cea de preţ rămânându-i timpul petrecut la stâna din munte. Deci Costache s-a desciobănit înainte de a ajunge să ciobănească, putem spune.

 

Locul lui de retragere şi meditaţie a fost Mânăstirea Tismana, dar a păstrat o permanentă legătură cu satul, unde asculta multe de la bătrânii sfătoşi şi unde admira multe lucruri de artă ţărănească. S-a apucat de cioplit şi chiar a intrat într-un grup de „lemnari” participând la construirea de case „cu stâlpi împodobiţi şi cerdace sculptate”. Avea o mare forţă în mâini, fapt pentru care i se spunea „sfarmă-piatră” sau „îndoaie-lemne”. Era înzestrat şi cu o voce gravă şi melodioasă, pe care mama sa căuta să i-o cultive modelând-o şi imprimându-i specificul locului. O preocupare majoră a copilului Costache o forma pregătirea colindelor, inspirate de bogatele tradiţii locale. În Irozi avea rolul cel mai greu. Tot el era organizatorul Căluşarilor, cu ocazia Rusaliilor sculptând personal „stâlpul sau bradul şefului” şi toiegele coechiperilor; la Sânziene pregătea florile pentru „coroana norocoasă” şi nu lipsea din taraful lăutarilor, încât prezenţa sa în sat, la munte şi la bâlci, la sărbători şi la diferite evenimente devenise necesară.

 

În ceea ce priveşte impulsiunile lui de ducă, de evadare, acestea i-au fost transmise lui Brâncuşi de fratele lui vitreg şi mentor, Ion Brâncuşi poreclit Chijnea. Acesta era un visător negustoraş al economiei organizate pe principiul comerţului tranzacţional al lui: „îmi dai, îţi dau” din care întotdeauna rămâne o rămăşită de câştig uşor pentru una din părţi pe care o râvnesc amândouă părţile. Chijnea comerciantul a stat la rădăcinile acestor impulsiuni spre procopseală şi el le-a transmis fratelui său mai mic, Costache.

 

Elanul acesta lăuntric l-a expulzat din mediul depresiunii carpatice, de sub Retezat, care era prea strânsă şi îngustă pentru a cuprinde destinul său menit să umple întreaga lume cu imensa sa viziune care s-a închegat mai târziu, a unei noi realităţi, concepţie care coincide cu noile cuceriri ale ştiinţei.

 

Poveştile pedante ale lui Chijnea şi orizonturile pe care acestea i le deschideau prin mirajul procopselii îl aţâţau tot atât ca insistenţele bunei sale mame în privinţa învăţării, aceasta tinzând la a-l visa preot. Dintr-o gâlceavă căreia mama sa şi Chijnea îi puneau vârf pe pretextul şcolarităţii, Costache îşi ia lumea în cap şi pleacă la Tg.Jiu unde este găsit şi adus acasă.

 

În 1887 Costache pleacă pentru a doua oară, ocazie cu care se angajează ca ucenic la o boiangerie, de unde este readus acasă cu degetele pline de vopsele şi arse de vitriol.

 

În 1888 pleacă la Slatina unde se angajează argat iar peste un alt an se află la Craiova un se angajează la un birt.

 

La Hobiţa îl aducea tot fratele Chijnea care îl ocrotea, ferindu-l de bătaia lui Grigore, uşor de mânie, gata dar cu mână grea. Chijnea era chiar de pe atunci de prestigiu printre Blendoii şi Brânzanii care constituiau mai toată populaţia împreună cu Brâncuşii a Hobiţei.

 

După ce împlinise 18 ani şi muncise vreo 7 ani în slujbe umile căutându-şi un drum în viaţă, neorientat la vremea potrivită de părinţi, Brâncuşi a găsit prilejul să-şi afirme talentul abia când şi-a dat singur seama de chemarea lui, în mediul social al Craiovei unde şi-a depistat talentul având posibilitatea să-l afirme.


Începând din septembrie 1894 Brâncuşi frecventează cursurile Şcolii de Arte şi Meserii din Craiova, clasa de sculptură. Începând din anul al treilea Brâncuşi a fost unul dintre cei 10 bursieri şi internaţi ai Şcolii de Arte şi Meserii, unul dintre susţinătorii săi fiind Epitropia Madona Dudu.

 

La 30 septembrie 1898 Brâncuşi se înscrie la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti. În anii petrecuţi la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti i-a avut ca îndrumători pe următorii profesori : Dr.Dimitrie Gerota – anatomie, Tzigara-Samurcaş – istoria artei şi estetică, Georgescu şi Hegel – sculptură, Carol Stock – desen ş.a..

 

Pentru a se întreţine Brâncuşi şi-a vândut partea din averea dobândită în urma decesului tatălui şi a fost nevoit să se angajeze cântăreţ la biserici. Între timp, acesta a realizat mai multe sculpturi, de mici dimensiuni, pentru a le vinde.

 

Constantin Brâncuşi a absolvit Şcoala de Arte Frumoase de la Bucureşti în anul 1901 obţinând mereu calificative maxime. Apoi îşi îndeplineşte stagiul militar şi cere epitropilor Bisericii Madona Dudu o bursă pentru perfecţionarea şi specializarea în Italia.

 

În 1904, fără alte mijloace decât cunoştinţele însuşite, porneşte nu către Italia, ci „într-acolo unde porneau toţi străduitorii culturii româneşti – către Paris”. Va porni pe jos prin Austro-Ungaria, pe la Budapesta, Zurich, Basel şi, pe parcurs, va munci foarte mult pentru a-şi putea continua drumul. Ajuns la Paris a fost întâmpinat mai mult de sărăcie – „La Paris am dus-o greu la început. Uneori mă ţineam de ziduri ca să nu cad. De foame. De boală.” Aşa îşi aminteşte Brâncuşi acele zile.

 

În 1905 Ministerul Culturii şi Instrucţiunii Publice îi acordă o bursă pentru continuarea studiilor şi ministrul plenipotenţial al României la Paris – Gheorghe Ghica – îi cere directorului Şcolii Naţionale de Belle Arte din Paris să-l primească la examenul de admitere în clasa de sculptură. Reuşeşte la concurs şi devine elevul lui Antoine Mercie.

 

În 1906, deşi directorul şcolii confirmă că „arată fericite dispoziţii”, făcând progrese constante şi primeşte subvenţii şi burse, Brâncuşi nu era mulţumit. Împlinise 30 de ani şi, cu toate calificativele frumoase pe care le obţinuse trebuia să părăsească Şcoala de Belle Arte, căci era în limita vârstei de admitere. Oricum însă, aceasta nu mai avea ce să-l înveţe.

 

În 1928 toate eforturile şi zbaterile lui Brâncuşi au fost răsplătite de o recunoaştere neaşteptată, acesta primind pentru prima oară o recunoaştere oficială, publică a artei sale, trăgând linia într-un tumult în care totul părea o zbatere continuă pe fondul unei neînţelegeri totale a caracterului operei sale.

 

CONSTANTIN BRÂNCUŞI a creat 720 de opere.


Dezvelirea ansamblului monumental închinat eroilor hobiţeni echivalează cu umplerea unui gol lăsat de o dorinţă  nestrămutată a lui Brâncuşi de a realiza în satul natal o lucrare monumentală în cinstea eroilor locului căzuţi în lupta pentru apărarea pământului românesc. Brâncuşi gândea să realizeze un ansamblul monumental întruchipând o fântână din piatră, simbol tradiţional, obicei al locului, aşa cum pentru fiul lui George Coşbuc, decedat într-un accident, se realizează o astfel de fântână, fântână cunoscută sub denumirea de „Fântâna lui Coşbuc”. Dorinţa lui Brâncuşi de realizare a monumentului este susţinută şi de textul unei scrisori transmisă de la Paris în 27.10.1922 fratelui său Dumitru unde specifica „pentru monument voi trimite în curând toate desluşirile”, Brâncuşi manifestându-şi permanent punctul de vedere asupra reprezentării monumentalistice şi cerând oficialităţilor materialele necesare, fără a solicita sau urmări vreun folos financiar. Discuţiile generate de reprezentativitatea monumentului ca şi lipsa de reacţie a oficialităţilor faţă de cerinţele formulate de Brâncuşi au dus la amânarea realizării proiectului. În 1930 artistul îşi amintea: „încă de acum opt ani era vorba să lucrez un monument al eroilor în satul meu natal din Gorj. Există două comitele care nici până acum n-au căzut de acord.”

 

Ulterior, proiectul pe care Brâncuşi îl gândise, a început să capete alte dimensiuni, astfel dovedindu-se necesară obţinerea unui spaţiu peisagistic deschis, de mari dimensiuni, având interesul şi sprijinul Legii Naţionale a Femeilor Gorjene ce s-au implicat nu numai în obţinerea şi plata materialelor necesare realizării ansamblului monumental cât şi pentru obţinerea terenului destinat acestuia; acesta a fost realizat la Tg.Jiu. Ridicarea la Tg.Jiu a marelui ansamblu sculptural de către Brancusi a însemnat, după cum aprecia un cunoscut al artistului, „înfăptuirea unei vechi dorinţe, aceea de a lăsa pe pământul românesc concretizarea în bronz şi piatră a tot ce a gândit mai profund şi mai adânc”.

N-a arhitecturizat volume în spaţiu ci a sculptat idei; n-a sculptat un cocoş ci cântarea lui, a treia, ce alungă duhurile nopţii vestind răsăritul.

 

Pasiunea pentru lemn e moştenire gorjeană ca şi stâlpii funerari pe care geniul lui îi va transforma  în coloana nesfârşită, stâlp pe care cerul îşi sprijină tâmpla.

 

16 martie 1957 înseamnă trecerea într-o altă dimensiune a spiritului absolut brâncuşian, spirit zbuciumat, plecat dintre străini cu durerea şi dorul de satul natal, durere pe care nimeni în afara acelora care au simţit comuniunea cu natura locurilor nu o poate simţi şi înţelege. Testamentul moral lăsat ca ultimă voinţă, neîndeplinit până astăzi, a fost de a se împlini prin comuniunea supremă a ultimelor sale rămăşiţe materiale cu spiritul bântuit de dor, fără linişte până la realizarea acesteia.

 

 

Gorjul este o ţară aparte, un tărâm străvechi cu rezonanţe adânci, profund ancorat în negura timpurilor venind dintr-o preistorie fundamentată cultural, tradiţional şi istoric cu mult înainte de „trecerea” Romei.

 

Viorel Danacu 33 ,

MARE MAESTRU ,

MAREA LOJA NATIONALA A ROMANIEI-

Loja de Ritualistica Comparata si Cercetari Masonice

Cateva cuvinte...94 de ani de la Marea Unire

postat 27 oct. 2014, 15:27 de Loja Athenaeum   [ actualizat la 27 oct. 2014, 15:27 ]

     Francmasoneria romana, iesita la lumina dupa cei 45 de ani, absenta unei lucrari masonice propriu zise, din 1989 cand totalitarismul a fost indepartat din tara noastra.

    Trebuie stiut ca in aceasta prioada, cand a fost in adormire, interzisa, o mare parte a arhivelor masonice a fost arsa, dar au mai scapat foarte multe documente ce au fost pastrate, conservate extraordinar de bine, in depozitele Arhivelor Nationale ale Romaniei, in toate filialele judetelor, precum si in toate bibliotecile si muzeele din Bucuresti si din tara.

    rebuie stiut ca fratii masoni romani, au fost, multi dintre ei arestati, familiile distruse, arhivele confiscate, altii au plecat pste hitare, dintre care unii la Paris, altii in Israel, unde exista o loja care de 52 de ani oficiaza in limba romana, si foarte putini dispersati in alte tari.

    Fratii masoni romani in exil la Paris, au fost primiti in Lojile "La Chaine d'Union" si "La Roumanie unie", din cadrul Grand Lodge de France, asa cum rezulta din documentele masonice primite din ahiva de la Paris, iata in cele ce urmeaza traducerea in limba romana a doua documente doveditoare:


                VINTILA PETALA
        ANCIENT MINISTRE DE ROUMANIE
        Adresse provisoire
        por la corrspondence :
        C/O Supreme conseil de FRANCE
                        &, Rue Puteaux, 8
                           PARIS ( 17 e )
                                U.:.T.:.O.:.S.:.A.:.G.:.A.:.L.:
                                _________
                                        ORDO     AB     CHAO
                                                                    _____
    
            " SUPREME CONSEIL DU 33-eme ET DERNIER
                  DEGRE DU RITE ECOSSAIS ANCIENT ET
                         ACCEPTE POU   LA   ROUMANIE

                                                                    Vall .:

    Paris, Ianuarie, 1952

        Ca urmare a prezentaii pe care noi am facut-o mambrilor Coniliului Ordinului, ne permitem sa va adresam aceasta scrisoare, care este un rezumat al Francmoneriei romanesti in exil.
        Asa cum stiti, Francmasoneria Romana a fost reconstituita in cadrul Masoneriei scotiene, internationale, prin Constituirea Supremului Consiliu si al Marii Loji a Romaniei, in 1923. Aceste toate date, lojile romanesti, care in ultimii 75 de ani s-au grupat in Obediente scotiene sau simbolice, se reunesc pentru a crea impreuna Marea Loja Nationala a Romaniei. Aceste autoritati masonice nationale au fost recunoscute pe plan international, de ce mai mare parte, prin puterile masonice scotiene regulare.
        Ordinul Masonic roman, are un avant meritoriu, mare, si o activitate intensa, reintegrand cele mai bune valori intelectuale si spirituale ale tarii.
        Dupa instalarea regimului bolsevic asupra Romaniei, care a instalat un regim comunist, a insemnat exodul, in aceste conditii extreme, dificile, pe care voi le cunoasteti, asupra francmasoneriei romanesti. Acei dintre fratii nostrii de toate gradele care au putut sa regrupeze libertatea departe de cortina de fier, sunt veniti in Occident, si in special in Franta, unde se reunesc sub autoritatea Marelui Comandor PANGAL, si ai altor membrii ai Consiliulu Suprem, care s-au intors in Romania sau care au fugit din tara dupa razboi.
        Dintr-o intaplare extrem de favorabila, ei au gasit primirea (imbratisarea) fratilor (fraterna) si amicala din partea Supremului Consiliu si al Marii Loji a Frantei, si ei au putut sa reconstituie Surem Consiliu al lor, a Romaniei, creind si doua Loji romanesti, "La Chaine d'Union" si "La Roumanie unie" (Lanutl Unirii si Romania Unita), continuand astfel traditia nationala conform cu Constitutia Masonica a Ordinului Roman.
        Actualmente noi ne gasim in situatia de a da o forma regulara (uniforma, ordonata), pentru protectia si refugiul (azilul) pe care Marea Loja a Frantei, ne-o da noua, cerand de altfel membrilor Consiliului Federal din Marea Loja a Frantei.
        Noi suntem din plin constienti de dificultatile si de sarcina noastra de a face educatie, intr-o generatie in care i care este pastrata flacara eternelor principii masonice: Libertate, Egalitate, Fraternitate, pe taram romanesc, si care treuie sa contribuie, intr-o zi, la integrarea unei Europe pacificata si unita.
        Departe de tragedia prezentului, noi ne fortam sa indeplinim sarcina viitorului, sa aducem o contributie vioaie si activa a idealuriloe umane tacute si fraterne, ale Masoneriei Universale, sub semnul caruia trebuie sa se realizeze cooperarea si munca tuturor oamenilor cu buneintentii (moravuri). Prin acest fel reprezentarea unei traditii ii de un secol, care a facut din Franta locul unde sunt organizate primele loji, care au jucat un rol decisiv dupa 1846, in lupta pentru libertate si unificare a natiunii romane, noi va rugam sa ne acordati pe plan Masonic, acelasi tratament pe care lumea occidentala, si mai ales Franta, acorda refugiatilor politici ai altor aparatori ai idealurilor de libertate umana.
        Tot ceea ce am zis, noi va cerem sa ne acordati ospitalitatea Lojilor Romanesti, in recunoasterea personalitatii lor si autonomiei lor, la fel cum lumea Occidentala a facut-o pentru Masoneria Spaniola. S-a convenit dupa cazul lojilor, ca si Marea Loja Nationala a Romaniei, sa urmeze munca masonica, dupa directia spirituala a Marii Loji a Frantei.
        In acest fel, pentru a nu aparea contraziceri teritoriale de niciun fel, noi propunem:
        1. Ca toti cei nou veniti din Romania, si toti candidatii pentru initiere, trebuie afisati si comunicati Marelui Secretariat al Marii Loji a Frantei.
        2. Toate listele cu membrii existenti treuie counicate fara intarziere Marii Loji a frantei.
        3. Lojie Romanesti sa isi suporte obligatiile financiare ca si lojile apartinatoare Marii Loji a Frantei.
        4. Daca marea Loja indicata noua, dupa informatiile membrilor, este indezirabila, vom urmari indicatiile autoritatilor competente din Marea Loja a Frantei.
       In aceste conditii, in aceasta ambianta propice si favorabila a Marii Loji a Frantei, noi suntem iguri ca munca noastra va fi utila si ca noi vom fi in masura sa aducem o contributie, modesta astazi, dar  care va fi foarte importanta maine, la reconstructia unei lumi libere, inspirata prin principiile eterne ale Masoneriei Universale.
        Moi speram, ca ospitalitatea pe care Marea Loja a Frantei ne-a acordat-o, va fi un gaj, de mai multa prietenie traditionala, care reuneste cele doua tari ale noastre, la fel ca si cele doua Obedinte ale noastre.
        Primiti cu gratie tripla Arcolada Fraterna a Marelui Maestru, cu profunda noastra expreseie de gratitudine, dandu-va siguranta sentimentelor noastre fraterne."


        "Marele Maestru al Marii Loji Nationale a Romaniei, in exisl, il roaga pe Marele Suveran al Marii Loji a Frantei, cu bune intentii, si sentimente fraterne, sa examineze prezenta.
        Asa cum voi aveti cunoastere de rugamintile noastre T.: Il.: si T.: P.: Mare Suveran Mare Comandor Jean PANGAL, in recunoasterea Supremului Conisiliu al Romaniei in exil, si si in favoarea cererii fratilor, autorizatia ca cele doua ateliere Simbolice, reconstituite la Paris sub patenta Supremului Conisliu Roman,sa continue activitatea lor in Tepmlele Marii Loji a Frantei.
        Cele doua ateliere au muncit la fel si dupa ce T.: Il.: si T.: P.: Gr.: Souv.: au trcut la Or.: Et.:
         Intr-un spirit de mare bunavointa si prietenie, ce intotdeauna a legat cele doua masonerii, cea Franceza si cea Romana, aceste munci au continuat pana astazi, si Masoneria Romana in exil care a venit exprimand prin vocea Marelui Maestru, sentimente de recunostinta.
        Pentru regularizarea continuitatii existentei Masoneriei Romanesti, noi, avem rugamintea sa va propunem ceea ce urmeaza:
               - va rugam ca Marea Loja a Frantei, sa preia tutela celor doua ateliere Romanesti, si noi anexam doua liste continand numele tuturor membrilor prezenti la Paris (slista nr I) , si cei care apartin masoneriei romanesti, in exis, care nu se afla la Paris (lista nr. 2)
            - Marea Loja a Frantei rcunoaste existenta celor doua ateliere, Romania Unita si Lantul de Unire, si ele vor putea fi inscrise in registrul matricol general, caci datorita si catusi de putina vedere administrativa si disciplinara, cele doua ateliere sa isi poata continua actvitatea lor prin Marea Loja a rantei.
            - din punct de vedere disciplinar , sedintele sa fie controlate de membrii disciplinei masonice si profesori, ei fiind tratati exact asa ca si fratii francezi. In acest concer, noii membrii care nu pot fi recrtutati ca apartinand coloanei romane din exil, se vor supune tuturor incercarilor si formalitatilor prevazute de francmasoneria franceza, care tot timpul poate sa se opuna intrarii lor in masonerie, in cazul in care Marea Loja a Frantei nu recruteaza membrii din colonia romana din exil.
        Marele Maestru al Marii Loji Nationale a Romaniei, in exil, se vede obligat sa explice fratilor de ce el a proous aceasta metoda, tinand cont ca aceste doua ateliere, pot sa isi desfasoare lucrarile lor ca si ateliere romanesti.
        Noi avem datoria sa tinem drapelul Masoneriei Romane, interzis in tara noastra raga, si dau socooteala la intoarcerea noastra in Romania, ca Masoneira Romana nu a incetat sa existe, caci sacrificiile fratilor disparuti, exista inca in alte mari tari. Cei mai multi dintre frati sunt disparuti, alii se ascund de furia politiei, care ii cauta.
        Avem datoria de a mentine, printre fratii romani, ideea de Masonerie Romaneasca, care va disparea daca aceasta forma nu va fi acceptata de voi."

        Sege Mardane 33.:                                    V. Petala ~ 33.:
        D. Dragomirescu 33.:                                A. Melinte 33.:
        I. Soneriu 33.:                                              A. Metta 33.:


    La solicitarile fratilor romani, aflati in exil la Paris, adresate Marii Loji a Frantei, pentru a primi sprijin deplin, onsiliul Federal al Marelui Maestru acorda celor doua atelire integrarea, si elibereaza Patentele de functionare a lojilor "La Chaine d'Union" si "La Roumanie unie".

    Dr. Viorel Danacu,
    Marele Maestru al 
    MARII LOJI NATIONALE A ROMANIEI - Loja de Ritualistica Comparata si Cercetari Masonice

1-3 of 3