"La Hobita exista singura loja masonica taraneasca din lume"

postat 17 ian. 2012, 23:17 de Loja Athenaeum   [ actualizat la 17 ian. 2012, 23:18 ]

Treci dintr-o curte in alta curte. Casa din fata este tipica pentru familiile nevoiase. Acesta a fost paravanul, cine sa ghiceasca, in anii de interdictie, ca in spate s-ar putea ascunde un templu masonic. Nonagenar, Nicu Filip este memoria vie a Masoneriei

Treci dintr-o curte in alta curte. Casa din fata este tipica pentru familiile nevoiase. Acesta a fost paravanul, cine sa ghiceasca, in anii de interdictie, ca in spate s-ar putea ascunde un templu masonic. Nonagenar, Nicu Filip este memoria vie a Masoneriei Romane. Secondat de Viorel Danacu ca de un devotat discipol, spune istoria unui secol pe de rost.
Povestile aventuroasei sale vieti sunt ca rupte din scrierile magice ale lui Vasile Voiculescu, caruia ii datoreaza constiinta limbii. Inchisorile politice si calatoriile prin lume l-au aruncat dintr-o lume in alta, din mediile unde croseul sau de stanga era argumentul decisiv, pana la intalnirile de gratie cu puternicii lumii sau cu marii scriitori cum ar fi Marquez. De peste nouazeci de ani pe pamant, Nicu Filip n-a pierdut credinta ca omul este o taina si ca lucrarea prin cultura se desavarseste.
Mi-ati aratat o cruce inalta si o placa pe care o veti pune la capataiul bunicii dumneavoastra. O mosteniti in longevitate. Care e povestea ei?
Maica buna mea, care este ingropata la Breaza, s-a dus la Bran, fiindca locuia in Scheii Brasovului, a luat poteca lui Butnaroi si a coborat in tara. Ajunsa la Bucuresti, s-a inrolat in armata si a luptat la baioneta la Plevna si a primit doua decoratii. Cand a ajuns acasa la Brasov, jandarmul cu pana de cocos i-a rupt spinarea in doua. Chiar si asa, cu spinarea franta, a trait 104 ani. In timpul vietii, a avut ca prieten pe cel mai mare poet religios pe care l-au avut vreodata romanii, doctorul Vasile Voiculescu. La noi, la Breaza, locuia, ranit din primul razboi, pictorul Nicolae Constant. Doctorul Voiculescu a venit ani de-a randul sa-si ingrijeasca prietenul. Lui ii datorez modul cum am luat constiinta limbii romane. Tot el m-a ajutat cand am avut un necaz din dragoste, la 17 ani. Eram la varsta aceea foarte voinic, am facut box la viata mea. Am castigat 18 meciuri. Intr-o zi, dr. Voiculescu mi-a zis "hai cu mine sa sapam". Noi aveam un argat foarte voinic, Costea il chema, caruia i-am zis sa puna unelte de sapat in caruta. Voiculescu a zis: "Nu el, tu sa pui uneltele!". Le-am pus. Am plecat de la Breaza pe "drumul hotilor "unde urcusul e foarte greu; erau carele cu cherestea pe drum. In caruta cu noi mai era cineva, solomonar si imblanzitor de serpi, pe care nu-i chema cu sunet, ci doar cu puterea gandului. Stiu ca pare o poveste, dar e viata, sunt lucruri traite de mine.
Stiati incotro mergeti?
Nu stiam. Am ajuns intr-un loc necunoscut unde Voiculescu a zis "sapa aici!". Eu i-am zis lui Costea sa sape, dar doctorul a zis din nou: "Nu el, sapa tu!". Am sapat si intr-un tarziu am dat de o vana de apa. Am uruit fantana, am gasit o "coloare", asa se chema piatra de temelie a fantanii, apoi am plecat acasa. Ajuns acasa, am simtit ca ma lecuisem de dragoste.
Mai exista fantana?
Dupa 60 de ani, iesisem din a treia inchisoare, mi-am zis ia sa ma duc sa vad daca mai exista. Am luat drumul care nu se schimbase si, cu incaltarile in mana, am ajuns la locul cu pricina. Luasem de la o brutarie o lipie din care am ros pe drum. Am baut apa de la fantana si, dupa ce am baut o gura, cand sa rup iar din lipie, aud deodata "hais, cea !". Erau patru carute. Au oprit la fantana, iar carutasul din cap l-a strigat pe al din coada: "Ilie, ada caldarea". Au dat apa boilor apoi au baut ei. Unul dintre ei a facut o cruce mare si a zis: "Iarta-i, Doamne, pacatele alui de facu fantana asta, ca buna apa mai e!". Asta a fost intalnirea mea cu mine mort. Fiindca am avut atunci o senzatie ca m-am nascut a doua oara.
E, intr-adevar, ca in literatura lui Vasile Voiculescu...
Toata Valea Prahovei este plina de eresuri, de legende si reminiscente ale unei credinte precrestine, pe care doctorul le-a inteles. Sa va mai spun o intamplare pe care a trait-o scriitorul, dar si eu. Apare, intr-o zi, vecinul nostru de peste garla, Ion Ciofloiu, la matusa mea care ma crestea ca eu ramasesem orfan de mic. O intreaba: "Coana Lina, e acasa dl doctor?". Doctorul Voiculescu era sus la el, era o zi de sambata si scria. A urcat vecinul Ciofloiu la el, dar ce-au vorbit n-am aflat decat dupa aceea. S-a dus Ciofloiu al meu la preotul din sat, la parintele David care era din neam de preoti de unsprezece generatii. La bisericuta din Breaza, pe care pictorul Constant a lasat-o intr-un tablou, serveau pe atunci trei preoti: parintele David, parintele Samson si parintele Samsonica. Si-l intreaba Ciofloiu pe David "mai, Davide, cat iei tu pentru un mort ?". Pai cat, 5 lei. Ciofloiu baga mana in serpar scoate 5 lei si-i pune pe masa. Popa, in joaca, ia banii si-i baga in buzunarul stiharului. Mai stau ei de vorba si popa ii spune preotesei sa aduca o oala de vin. Ciofloiu intreaba iar: "Dar pentru dascal? Pai cat, n-oi lua mai mult de 5 lei", zice David. Ciofloiu scoate iar banii si, pana sa ajunga preoteasa cu vinul, dus a fost, ca mergea repede. Era un barbat inalt, iute, vanator de meserie. A trecut Prahova, s-a dus acasa, a luat carabina, a pus-o sub barbie si si-a zburat creierii. Am aflat dupa aceea de la doctorul Voiculescu ca vecinul Ciofloiu i-a spus asa cand a urcat la el: "Dom' doctor, eu ma duc pe lumea ailalta. Dar nu ca vrea moartea, ci ca vreau eu. Si ma duc cu un crampei de viata care este zestrea mea. Si am sa vreau sa ies la un moment dat si pe unde sa ies daca nu prin marul meu". Avea Ciofloiu in livada lui un mar mare domnesc cu tulpina rasucita, ii spunea "trupina" ca era trupul marului. Marul, arbore sacru, se zice ca are intotdeauna un suflet de om inchis in el. Doctorul Voiculescu il intreaba", dar cum ai sa faci sa iesi?".
"Pai o sa vina un copil, o sa manance un mar si eu voi trece din nou in viata". Va suna a basm, dar nu e...

Omul a fost si ramane o taina

S-a intamplat?
Da. Eu am o fata care avea cinci ani cand am iesit eu iar din inchisoare. Am pus-o intr-o zi pe Zincuta pe dupa cap sa mergem la umblat si la cules flori. Am ajuns la coliba lui Ciofloiu unde se gasea o gramada de nalbe. Era o zi frumoasa de toamna tarzie. In varful marului lui Ciofloiu erau ramase cateva mere si niste copii care se jucau pe acolo ma strigara sa le dau merele jos. Eu toata viata am purtat la mine cutit. Am taiat o nuia lunga de alun si am batut marul pana au cazut vreo douazeci de mere. Ceata de copii s-a repezit sa le ia. Doar doi mai prapaditi au ramas fara: unul era fata mea, altul cu un prichindel care pastea niste gaste. Asta mic a inceput sa boceasca. Am luat nuiaia si da-i pana au mai cazut trei mere pe care le-a inhatat ala micu'. Zincuta, fiica-mea, mai sa planga, imi arata un mar razlet. Cu chiu cu vai l-am dat jos si pe acela si ea a muscat cu nesat din el. Am dat s-o pun din nou pe umeri sa plecam ca se insera si era drum pana la Breaza. Cand s-o ridic, fetita mea cantarea cat mine. Mi-am zis ca gresesc, ca n-am apucat-o cum trebuie, asa ca mi-am infipt bine picioarele in pamant, dar n-am putut s-o ridic. Mos Ciofloiu era in ea. Din cand in cand il viseaza, desi nu l-a vazut niciodata. Vezi, nimic nu este mai viu decat viata. Iar expresia suprema a vietii este omul care a fost si ramane o taina.
Ati amintit despre inchisori. Ce inchisori ati facut?
Unele care nici nu mai exista. Era pe vremea comunistilor o inchisoare de maxima pedeapsa in Bucuresti, pe mana stanga cum te duci spre Casa Poporului. S-a daramat.
De ce v-au inchis?
Ma intreb si eu. Eram laolalta cu calugarii franciscani. Pentru inchisoare politica nu dadeau explicatii. Te luau si, daca erai norocos, mai ieseai dupa multi ani, daca nu, acolo iti ramaneau oasele. Eram trei avocati care ne ridicam vertiginos si care eram ajutati de vicepresedintele Uniunii Evreiesti, cel mai mare avocat al vremii, Alphons Nachtigal. Ne-au bagat la inchisoare pe toti fiindca trebuia sa fim distrusi, sa nu mai deschidem gura niciodata. Judecatorii au facut figura execrabila pe vremea comunistilor, avocatii mai cu jumatati de masura. Rezistenta cea mare pentru pastrarea unor valori masonice au facut-o scriitorii. La 1904 tatal meu a lansat la Minerva "Omul Sadoveanu", botezat asa de Iorga. Sadoveanu la randul lui a fost initiat de Matila Ghyka si dupa initiere si-a rescris opera in cheie masonica: si "Baltagul" si "Creanga de aur" sunt scrise in cheie masonica. Masoneria nu trebuie luata ca o entitate de sine statatoare. Ea s-a dezvoltat intr-un cadru social, politic, economic si cultural. Acesta din urma este sentimentul fundamental pentru ca functia culturala sa-si poata desfasura lucrarea. Al doilea centru de rezistenta a fost revista Secolul XX, iar al treilea centru de rezistenta au fost taranii.
Cum asa?
Taranii au fost loviti de groaza cotelor si, pentru ca era vorba de pamant pe care atunci il iubeau, dar acum nu-l mai iubesc, au rezistat la toate masurile care s-au luat pentru a-i deposeda. Cumnatul meu, Ion, ca sa nu se inscrie in partid si sa nu dea pamantul la colectiva, s-a facut rotar. Pamantul l-a pierdut, dar in Partidul Comunist nu s-a inscris. Acum pamantul l-am recapatat, prin mostenire o parte se afla in posesia nevestei mele, iar cealalta parte e a fiului meu care sta la Los Angeles. Fata noastra, Zincuta, cardiolog, sta cu noi, dar nu-i e bine, are o boala grava...

Constitutia europeana indeparteaza amenintarea razboiului

Inteleg ca au fost suferinte pentru a se pastra la romani invatatura si onoarea masonica. Totusi, multi pun pe seama masoneriei toate relele de pe glob, altii, dimpotriva, cred ca nimic bun nu se poate fara ea. La integrarea in NATO s-a soptit despre masonerie, la fel la integrarea in UE. Ce puteti spune?
Indiferent ce se spune, Europa nu va putea crea o sigura natiune fiindca este nu doar o constelatie de culturi, ci si una de orgolii, de conceptii asupra drepturilor teritoriale. Cred ca masoneria a gasit reteta in Constitutia Europeana care s-a semnat si care indeparteaza amenintarea razboiului.
Dar cine ameninta?
Cine a amenintat tot timpul. Omul dinspre miazazi e una, omul dinspre miazanoapte e alta. Daca nu era scutul, canalul Bastroe era un bun pretext, iar cine vrea sa-l inteleaga pe Putin, trebuie sa citeasca testamentul lui Petru cel Mare.
Ati vazut lumea ca s-o intelegeti mai bine?
Acum vreo noua ani am facut o calatorie lunga, am plecat pe Atlantic si m-am intors pe Pacific, din loja in loja. Am cunoscut fel de fel de oameni si am revazut locuri. De pilda, punctul cel mai sudic din America care este o insula muntoasa numita "Capul furtunilor" pe unde trec vasele cu guano. Am trecut de mai multe ori in viata pe acolo, fiindca am fugit de acasa cand eram abia un copil si m-am imbarcat pe un vas numit "Telemachos". Ma ingrozesc acum, la nouazeci si ceva de ani, de nebunia de a ma fi imbarcat pe un vas ca un lighean. Dar cel putin am vazut lumea, am invatat multe si m-a salvat de multe ori croseul meu de stanga, care in lumea aia e singurul argument. Dar, sa revin la calatoria de acum noua ani cand l-am intalnit din intamplare pe autorul unei minunate carti, "Un veac de singuratate": Gabriel Garcia Marquez. Nu la el acasa, ci in Uruguay unde locuia unul dintre boxerii cei mai mari pe care i-a avut lumea, un semi-mijlociu care a castigat enorm. Pe banii lui a decis sa creasca, sa educe si sa lanseze in viata o suta de copii saraci si nefericiti. Era bun prieten cu Marquez si l-a adus in Uruguay sa le vorbeasca copiilor. Ce am retinut, sunt mainile lui Marquez. Avea niste maini extraordinare, barbatesti, cu degete prelungi, care vorbeau fara sa gesticuleze. Toata personalitatea lui era inscrisa in maini. Privindu-i-le, am inteles ca vezi cu mainile acolo unde ochiul nu vede, ca mana are memorie, ca mana creeaza. La Marquez, cuvintele pe care le rostea erau asezate pe un soclu, care erau mainile lui. Cand ne-am intors in tara, Marele maestru Viorel Danacu a avut o idee: la Alba Iulia am pus pe locul unde e ingropata inima lui Horea un monument facut de o sculptorita locala foarte talentata: o candela imensa facuta din doua maini care ridica spre cer iluzia unei inimi. La inaugurare, nu s-a rostit nici un discurs. Doar un copil a aprins o torta si s-a facut o slujba de pomenire. Horea este unul din inaintasi. S-a stabilit riguros pe baza de documente ca Horea a fost mason. In realitate, Revolutia Franceza a testat revolutia romanilor, iar alaturi de Robespierre si de Marat trebuie inscris si numele lui Horea. Noi am comemorat 220 de ani de la suplicierea sa. Acum stim de ce, cand a fost tradat, el a ars niste hartii. Era patenta pe care o avea. Noi nu avem voie niciodata sa pierdem sau sa dam patenta, ea trebuie distrusa.
Domnule Filip, v-as readuce spre anii din urma. Dupa Revolutie, sau ce-o fi fost ea, masoneria a reinviat. Cum s-a intamplat?
Eram pe strada in zilele Revolutiei, in Bucuresti, ma trimisese nevasta sa cumpar paine. M-am intalnit cu un prieten, Nelu Udrea, care a zis "hai sa mergem la Anton", era vorba de marele scriitor Anton Dimitriu. Lui si lui Nelu le-a venit ideea sa facem o tinuta. Nevasta-mea a facut cinci sorturi, ca ritualul o cere, si ne-am intalnit la niste cocioabe, ne-am strans in brate toti, nici nu visasem sa prindem clipa asta si unul a zis: "Mai, fratilor, trebuie sa mergem la Paris sa vedem ce-i de facut". N-aveam pe nimeni la Paris, dar il aveam pe baiatul meu in America. Am vandut doua covoare din casa si am plecat in SUA. M-a asteptat fiul meu la aeroport si, cand ne-am urcat in masina si a pus mainile pe volan, am vazut un inel cu insemne masonice. De aici incolo, drumul era netezit. Peste vreo trei zile s-a facut o tinuta mare. Inchipuiti-va o cladire cu statui cat cladirile cele mai inalte din Bucuresti. Patronii nostri sunt Sf. Nicolae de iarna si Sf. Nicolae de vara. Sf. Ioan, cel mai drag inimii Mantuitorului, sta cu mana sprijinita de cel de iarna. Acolo, in America, a fost prima iesire in lume. Trebuie sa spun ca engleza mea este precara. La un moment dat a aparut langa mine un tanar, Arnold Hermann il chema, nascut in Bucuresti, care era responsabilul pentru Europa al Masoneriei. Foarte zambitor m-a luat de brat, a inceput sa rada si mi-a spus "scoala-te-n picioare, ca e vorba de tine". Ce or fi vorbit ei de mine, nu stiu bine nici azi, dar imi amintesc ca m-a scos afara, apoi am reintrat pe sub bolta de otel, cum cere ritualul. Dupa aceasta iesire in lume, peste cateva saptamani am fost invitat la nr. 1 care este peste masonerie. Toata zestrea masoneriei romane este lasata la Arnold. Am aflat ca Arnold a fost cu o caravana uriasa de alimente imediat dupa revolutie, dar cand a vazut ce e aici s-a speriat si i-a fost frica sa mai vina. Tatal sau este preot, l-a trimis de vreo trei ori sa vada ce se mai intampla in Romania, a patra oara a venit si el. Noi functionam cum puteam dar, dupa ce a venit Arnold, ne-am constituit asa cum scrie Cartea si am facut Supremul Consiliu. Mai apoi am contribuit cum am putut sa se faca bine si in Romania. Poate stiti ca Grishmann, care muta finantele lumii, a facut o vizita la legatia romana din Washington. Poate e si pentru ca noi am tinut cuibul acesta aici. E in viata omul care a dus mesajul meu la Lordul Robertson, iar daca Pierre Moscovici m-a scos din incurcatura este fiindca acolo e mana cu care se muta piesele de sah. Deocamdata e numai samanta, dar trebuie sa avem grija sa si rasara.

Nimeni nu a facut atata rau cat Ion Iliescu

Despre democratie vorbiti...
Este firava inca, iar stapanirea rosie a continuat peste asteptari. Nimeni n-a facut atata rau cat a facut Ion Iliescu fiindca el a perpetuat aceasta putere si nu ne-a lasat sa ne izbavim. El continua sa creada intr-o Moscova care nu mai exista, prin declaratiile sale ne-a pus lumea iudaica in cap, comparandu-i pe comunisti cu evreii exterminati in holocaust. A tinut la cald activistii PCR care s-au transformat in stapani. Si inca se lupta pentru putere, nu-i ajunge...
Totusi, electoratul a schimbat oarecum configuratia...
Imi pun sperante in Basescu fiindca nu e infectat, are mobilitatea de a face instantaneu ce trebuie facut si nu pune distanta mare intre vorbe si fapte. Ma gandesc cum a stiut sa faca un gest care a spalat rusinea Patriarhului Teoctist: la depunerea juramantului, Teoctist s-a intors cu spatele la presedinte, dar acesta s-a dus si, inainte de a rosti juramantul, i-a sarutat mana. Nu stiu cati au inteles, dar daca au inteles trei, e destul, sa nu uitam ca intre timp s-a inventat telefonul mobil!
Intrunirile masonice raman, dupa traditie, masculine, inchise. De ce la noi nu exista "loji albe", unde au acces si femeile?
Exista mari retineri in aceasta privinta, dar nu este exclusa posibilitatea. Se stie ca acela care facut prima Constitutie masonica, Anderson, era misogin, ura femeile, se pare, din impotenta. Dar suntem deja in secolul XXI si putem ingadui mai mult. Ce ar trebui bagat de seama, este ca despre masonerie in Romania se scrie mult, dar foarte putin competent. Retineti ca jumatate din istorici au fost comunisti iar alta jumatate legionari, asa ca au evitat subiectul. Noi avem un institut de cercetari si vrem sa reconstituim istoria masoneriei cu ajutorul unor cercetatori din mai multe domenii, care sa vada problema din unghiuri diverse si sa o faca cunoscuta.
Nu s-ar incalca legea "secretului'' masonic?
Noi zicem ca suntem "discreti", nu "secreti", dar unii dintre noi strica printr-o intelegere limitata, de parca totul ar fi conspiratie. Daca te duci la Academie, ritualurile si insemnele masoneriei sunt prezente. A venit Ilie Kogalniceanu prin 1956 si mi-a spus "Mai, Nicule, se ard carti si documente".
Nu puteam sa le scoatem din tara, n-aveam cum. Bruma de documente care putea fi salvata am bagat-o in lazile cu Vacarescu si Titulescu, gandindu-ne ca nu cauta nimeni acolo. Si n-au cautat. Asa s-au salvat. Cand s-a facut B'nay Brith-ul, venit la mine un frate care pleca in Danemarca cu niste documente de prin 1934. I-am zis ca am mai vechi. M-am dus la Academie, le-am scos din lazile unde statusera ascunse, le-am bagat in san, jos ma astepta Lucica, nevasta-mea, le-a pus in poseta s-a dus si le-a fotocopiat, le-a adus inapoi si eu le-am dat custodelui. Asa s-a facut B'nay-Brith-ul si e bine ca s-a facut, fiindca este bratul Israelului.
Acum exista cineva care studiaza arhivele, manuscrisele salvate ale Masoneriei Romane?
Exista, se studiaza nu numai de catre frati, ci si de istorici, unii sunt tineri cercetatori. Noi avem ceva deosebit: la Hobita exista singura loja masonica taranesca din lume, iar troita din curtea templului unde ne aflam este prima troita cu insemne masonice. Vrem, cand vom merge la Washington, sa ducem in dar o troita asemanatoare cu insemne masonice si cu talcuirea lor.